Liga 1

Steaua în pericol! » LPF redeschide cazul "Valiza" după decizia dată împotriva lui Becali! Ce riscă echipa din Ghencea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 05 June 2013

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a anunţat că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul "Valiza" după decizia definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe.

Acesta anunţă că Steaua va fi rejudecată după regulamentul din sezonul 2007/2008, însă nu riscă excluderea, ci doar o depunctare.

"Cazul va fi deschis, dar nu a apărut deocamdată o decizie oficială a instanţei. Pînă nu există un document oficial nu putem face nimic. Ceea ce am văzut în presă e interpretabil, unii au spus că a fost condamnat pentru corupţie, alţii pentru fals şi uz de fals, şi alţii pentru mită.

Eu nu mă pronunţ, că nu am dreptul, pentru că eu pot influenţa comisiile, dar pot să vă spun că mîine-poimîine, cînd se va da hotărîrea cu motivare cu tot, cazul va fi reanalizat", a spus Alexandru pentru Mediafax.

"Există o soluţie definitivă a instanţei de recurs a federaţiei, apoi au pasat-o la noi. Noi am zis că nu putem să o definitivăm pînă nu apare soluţia asta.

A apărut după cinci ani. Noi am suspendat-o, nu am pus-o în aplicare, pentru că am vrut să vedem ce se întîmplă, poate îl achită pe om şi nu sîntem zdraveni la cap. Acum o să reluăm chestiunea şi să vedem dacă e vorba de articolul 60 sau articolul 61, din ROAF-ul din 2007-2008.

Se va aplica "biblia" (regulamentul disciplinar) de la momentul ăla, cînd s-a comis fapta, pentru că nu ar fi corect să o aplici pe cea de anul ăsta. Nu e vorba de excludere în niciun caz. E vorba de pedepsirea celor care au săvîşit fapta.

Apoi, articolul 60 vorbeşte ceva de depunctarea echipei. Nu am exact în cap în momentul ăsta. Iar la articolul 61, unde e vorba de manipulare, e vorba doar de persoana care a săvîrşit fapta.

Se va relua toată chestiunea, ori validăm hotărîrea ultimei instanţe de recurs a federaţiei, cum era atunci, ori se va reanaliza. Atunci nu era vorba de retrogradare, după cazul valiza a fost introdusă această chestiune. E vorba doar de depunctare", a mai spus Alexandru pentru susa citată.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.