Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Steaua "joacă" în Spania » Unde îşi petrec vacanţele campionii României

Rusescu și-a luat cu el și cățelușul, cu care se joacă pe plajele din Baleare // Foto: Facebook

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 09 iunie 2013

Roş-albaştrii au plecat în vacanţe de minimum o săptămînă, destinaţiile preferate fiind staţiunile iberice Ibiza, Formentera şi Palma de Mallorca.

După ce au sărbătorit alături de suporteri în stradă cîştigarea campionatului, steliştii au mers la cîteva petreceri organizate de colegii de echipă. Primul care a dat startul distracţiei a fost Paul Pîrvulescu, care şi-a botezat copilul, apoi s-a mers în grup la nunta lui Iasmin Latovlevici.

După cele două evenimente mondene, majoritatea elevilor lui Reghe şi-au făcut bagajele şi-au părăsit România. "Mergem să ne relaxăm pentru că urmează o perioadă extrem de dificilă, cu cantonamente, meciuri la foc continuu...", spunea Pîrvulescu la plecarea din România spre Grecia.

Szukala şi Gardoş au luat cu asalt cluburile din Ibiza, acolo unde s-au întîlnit şi cu căpitanul lui Chelsea, Frank Lampard. Tătăruşanu şi Rusescu au ales tot Spania, dar s-au oprit pe cea mai mică dintre Insulele Baleare, Formentera.


Au existat şi excepţii. E cazul lui Alex Chipciu, accidentat grav pe final de campionat, dar şi al lui Mihai Costea, care n-a plecat din Bucureşti pentru a rămîne alături de iubita sa, Daniela Crudu, ocupată cu filmările la Antena 1. Convocat la echipa naţională a Macedoniei, Daniel Georgievski va merge în vacanţă ceva mai tîrziu.

Unde îşi petrec steliştii vacanţa

Jucător Destinaţie

Tătăruşanu: Formentera (Spania)

Rusescu: Formentera (Spania)

Szukala: Ibiza (Spania)

Gardoş: Ibiza (Spania)

Chiricheş: Ibiza (Spania)

Adi Popa: Palma de Mallorca (Spania)

Tănase: Mikonos (Grecia)

Pîrvulescu: Mikonos (Grecia)

Bourceanu: Roma (Italia)

Nikolici: Budva (Muntenegru)

Adi Rocha: Maranhao (Brazilia)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Amicale cu Rubin şi Videoton

În primul cantonament, care va avea loc în Austria (15-26 iunie), roş-albaştrii vor disputa două meciuri de pregătire. Cel mai tare va fi cu Rubin Kazan, pe 22 iunie, în localitatea Kitzbuhel. Cu ungurii de la Videoton se va juca pe 25 iunie. Momentan, amicalele din Austria nu au fost achiziţionate de nici un post de televiziune.


A plecat în Nigeria

Atacantul celor de la Universitatea Cluj, Anthony Nwakaeme, a plecat ieri în ţara natală, Nigeria, după ce la vizita medicală pe care a făcut-o pentru Steaua medicii i-au descoperit o uzură a cartilajelor. Conducerea roş-albaştrilor nu a luat încă o decizie în privinţa transferului său, Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf fiind cei care vor hotărî dacă jucătorul va ajunge sau nu în Ghencea în această vară.

Caracterizările "Motoretei"

Adi Popa a vorbit la DolceSport despre transferurile făcute de Steaua în această pauză competiţională, mijlocaşul Nicolae Stanciu şi portarul Florin Niţă: "Am fost coleg cu Stanciu o săptămînă şi este un jucător tînăr, cu calităţi, sperăm să ne ajute. E tehnic, poate să crească foarte mult şi sper să o facă la Steaua. Niţă este un portar de reflex, pe care te poţi baza. Dacă nu ar fi dovedit calităţi reale nu ar fi fost transferat".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.