International   •   Campionate   •   bayern

Guardiola şi-a uimit apropiaţii: "E obsedat! Face eforturi imense"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 09 iunie 2013

Pep Guardiola se pregăteşte intens să preia Bayern de la Heynckes. De cînd a ajuns la un acord cu echipa germană, perioada de vacanţă a lui Guardiola s-a transformat în una de studiu.

Dvd-urile cu meciuri de fotbal au lăsat loc celor cu gramatică de limbă germană sau dicţionare.

Joan Laporta, fostul preşedinte al Barcelonei, a rămas uimit după o vizită acasă la Pep: "Erau cărţi în germană peste tot. M-a impresionat întotdeauna dorinţa sa de a învăţa, dar acum se chinuie să înveţe o limbă foarte complicată. Pep face eforturi imense, e mereu preocupat de asta, indiferent unde s-ar afla".

Conform spaniolilor de la sport.es, fratele lui Guardiola, Pere, caracterizează dorinţa lui Pep de a învăţa germana ca fiind "obsesivă": "Nici în Săptămîna Sfîntă, cînd a fost la Barcelona, Pep n-a renunţat la a exersa limba germană".


Pere e convins că fratele său şi-a propus ca pe 26 iunie, cînd va fi prezentat oficial la Bayern, să vorbească în limba germană în faţa jurnaliştilor nemţi.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.