Liga 1

Demiterea lui Trică susţine reputaţia şefilor de la CFR Cluj » Confirmarea antrenorilor înseamnă demiterea :)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 11 June 2013

Eugen Trică a fost demis de conducerea celor de la CFR, iar în locul său va fi adus Mircea Rednic, care la rîndul lui a fost demis de Standard Liege.

Demiterea lui Trică a confirmat reputaţia conducerii fostei campioane. De fiecare dată cînd aceştia au confirmat un antrenor, nu a durat mult pînă la înlocuirea sa.

În urmă cu o săptămînă Iuliu Mureşan şi Eugen Trică au făcut planul pentru pregătirea din această vară. Peste 3 ore, oficialul ardelenilor s-a întîlnit cu Mircea Rednic pentru a semna contractul, anunţă ştiridesport.ro.

Au negat interesul pentru Rednic

Iuliu Mureşan şi Arpad Paszkany nu au recunoscut interesul pentru fostul antrenor al Petrolului, deşi avuseseră negocieri avansate. Cei doi nu s-au sfiit nici să dea declraţii în acest sens.

"Rednic la CFR? Fabulaţii! Poate se vorbeşte despre Universitatea", a spus Mureşan.

"Îl puteţi pune pe Rednic pe aceeaşi listă cu Boloni şi alţii. Dacă vine Rednic la CFR, îl pun pe Boloni secund sau manager general şi mai aduc şi doi italieni ca preparatori", a spus Paszkany.

Istoricul confirmă reputaţia şefilor din Gruia

Arpad Paszkany, 18 august 2008

„Sînt doar zvonuri pe care nu le iau în considerare. Ce să le reproşez antrenorilor? Nu am absolut nimic ce să-i reproşez lui Ando şi nu cred că are vreo vină. Vă anunţ eu că el va îmbătrîni la CFR”

30 august 2008 - Andone a fost demis!

Iuliu Mureşan, 28 octombrie 2008

“Este o aberaţie, nu ştiu de unde se scot asemenea ştiri. Nu se pune problema demiterii lui Trombetta. Mergem înainte, ne pregătim”

6 ianuarie 2009 - Trombeta a fost demis!

Iuliu Mureşan, 26 martie 2009

„Am citit şi eu ce e prin ziare, că pleacă Uhrin, că e greu şi rău la club. Nici măcar nu vreau să infirm aceste lucruri, aşa sînt de sătul. E foarte bine la club, să ştiţi. Nu se pune problema să plece cineva sau să vină altcineva”

5 aprilie 2009 - Uhrin a fost demis!

Arpad Paszkany, 2 noiembrie 2009

„Vă spun sincer că nu mă gândesc să îl schimb pe Conceicao, treaba lui este să ducă jucătorii în careul de 16 metri”

12 noiembrie 2009  - Conceicao a fost demis!

Arpad Paszkany, înainte de finalul campionatului, cînd CFR era deja campioană, 18 mai 2010

”Apropo de speculaţiile conform cărora Mandorlini va pleca, vă spun un lucru: el va ramîne la Cluj. Într-adevăr, are oferte din Serie A, dar nu va pleca“

12 septembrie 2010 - Mandorlini a fost demis!

Iuliu Mureşan, 4 noiembrie 2010

“Cîrţu rămâne antrenorul nostru şi are încrederea noastră”

25 noiembrie 2010 - Cîrţu a fost demis!

Iuliu Mureşan, 5 Aprilie 2012

“Costa e cel mai bun antrenor din Liga 1, nu se pune problema să-l schimbăm”

9 aprilie 2012 - Costa a fost demis!

Arpad Paszkany, 9 octombrie 2012

”Nu se pune problema unei schimbări. Ne vedem de drumul nostru. Ando nu are nici o vină că avem 10 jucători accidentaţi”

24 octombrie, Andone a fost demis!

Arpad Paszkany, 9 aprilie 2013

”Nu se pune problema ca Paulo Sergio să plece de la echipă. Vom discuta prelungirea contractului său cu CFR Cluj”

13 aprilie 2013, Paulo Sergio a fost demis!

13 antrenori a avut CFR Cluj în Liga 1, cu excepţia interimatelor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.