Sporturi   •   Baschet   •   nba

Texanii şi-au înfipt ”pintenii” în adversarii de la Miami Heat şi conduc, 2-1, finala NBA! De ce sînt favoriţi acum

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 12 iunie 2013

Miami Heat pare să piardă controlul finalei NBA în detrimentul lui San Antonio Spurs. În primul meci din Texas, gazdele s-au impus de o manieră regală, rezultat 113-77, a treia diferenţă ca scor din istoria finalelor NBA. Campionii actuali ai NBA sînt conduşi cu 2-1, iar următoarele meciuri se dispută tot în Texas. Iar dacă Spurs se impune în ambele, se va încorona ca noua regină a ligii.

Eroii serii

Iar victoria lui San Antonio a fost adusă, în special, graţie unor prestaţii de excepţie din partea lui Danny Green şi Gary Neal, care nu sînt jucători de prim plan pentru Spurs. Primul a reuşit 27 de puncte, reuşind 7 din cele 9 aruncări ale sale din zona "downtown", de 3 puncte, în timp ce Neal a avut 24 de puncte. Gazdele au impresionat în defensivă, dar şi la recuperare. Kawhi Leonard a avut 12 recuperări. Cu jocul sigur al lui Tim Duncan şi Manu Ginobili, pe lîngă prestaţia de echipă solidă a celorlalţi echipieri, Spurs a controlat per total întîlnirea cu Heat.



Iar cei din Florida au de ce să tremure întrucît prestaţia lor este departe de cea autoritară din sezonul regulat. LeBron James a fost şters, n-a reuşit decît 15 puncte, iar aruncările sale au reprezentat un dezastru.



Motiv de îngrijorare pentru texani şi de speranţe pentru Heat: Tony Parker s-a reaccidentat, la bicepsul femural şi va fi supus unui control medical, spre a se cunoaşte dacă va mai juca în următoarele partide ale finalei.





"Eu încerc să fiu activ, în primul rînd în defensivă. Cînd sînt aşa, mă ajută să-mi menţin ritmul şi pe faza ofensivă. Iar antrenorul Popovich face o treabă minunată în a ne lăsa să zburdăm pe teren"

Danny Green, jucător San Antonio Spurs



"Am obţinut ceea ce am meritat. Adversarii au avut un ritm incredibil, încă de la început. Prin fiecare aruncare a lor au obţinut ceva. N-am reuşit să-i scoatem din mînă"

Erik Spoelstra, antrenor Miami Heat









Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.