International   •   Campionate   •   TRANSFER

Şi cei de la CFR se mai păcălesc la transferuri » Porto este gata să plătească bani buni pe jucător plecat liber de la ardeleni

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 12 iunie 2013

Paulo Fonseca este noul antrenor al campioanei Portugaliei, FC Porto. De acest lucru cel mai mult se bucură un fost jucător de la CFR Cluj, care poate prinde transferul vieţii.

Andre Leao (28 de ani), fotbalist care a jucat la CFR Cluj între 2007 şi 2009 a făcut parte din lotul celor de la Pacos Ferreira care au terminat pe locul 3 în sezonul recent încheiat.

Jucătorul a avut o evoluţie apreciată de Fonseca, fostul antrenor al echipei, aşa că acesta l-ar dori şi la Porto, mai ales că nici suma de transfer nu ar fi una mare pentru că jucătorul intră în ultimul an de contract, anunţă site-ul portughez Record.

În cele 23 de meciuri în sezonul trecut, Leao a înscris două goluri, însă a avut o evoluţie excelentă. Cota jucătorului pe transfermarkt este acum de 2,5 milioane de euro, chiar dacă la începutul sezonului era de doar 900.000 de euro.


CFR Cluj l-a adus pe Leao în 2007 de la Beira Mare. Ardelenii au plătit doar 250.000 de euro, însă au renunţat la el din cauza salariului.

26 de partide a jucat Leao pentru CFR Cluj fără să marcheze

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.