Liga 1

Un tricou pentru un abonament » Cum vor să atragă dinamoviştii mai mulţi suporteri la stadion

Campionatul trecut, Dinamo a avut a 3-a medie de spectatori acasă, 10.800, după Steaua și Petrolul

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Şefii pregătesc un plan să-şi refidelizeze fanii, ca să-i atragă din nou la stadion, aşa cum a fost la ultimele meciuri de pe Naţional Arena.

Oficialii roş-albilor pregătesc intens viitorul sezon, nu doar transferurile verii. Pe agenda acestora sînt, în pole position, abonamentele pentru ediţia 2013/2014, pregătindu-le şi un cadou ultraşilor: un tricou asemănător cu cel pe care-l vor purta jucătorii pentru fiecare cumpărător!

Abonamentele vor fi scoase la vînzare în maximum două săptămîni, după ce se vor stabili preţurile exacte. Din informaţiile preliminare, preţurile vor fi între 120 de lei, cele mai ieftine, la peluze, şi 1.900 de lei, cele mai scumpe, în zona VIP.

La tribuna a II-a vor fi în jur de 250 de lei, iar la tribuna I între 375 şi 1.200 de lei, în funcţie de zonă. Cei care au avut abonament în sezonul precedent, puţini la număr, circa 400, vor avea reduceri de 10 la sută la achiziţionarea noilor carduri.

"Vom juca atît pe Naţional Arena, cît şi în Ştefan cel Mare. Cu echipele importante vom juca pe cel mai mare stadion al ţării" (Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo)

Abonamente la principalele echipe în 2012/2013
Steaua: 0
Rapid: 0
CFR: 1.600
U Cluj: 2.000
Petrolul: 3.000
* Steaua şi Rapid n-au pus în vînzare abonamente în sezonul precedent. Clujenii şi ploieştenii au raportat cifre aproximative.

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Mendy, la probe
Gaston Mendy, 27 de ani, a trecut vizita medicală, însă "cîinii" tot vor să-l testeze, în cadrul unor amicale, pe fundaşul stînga senegalez. Acest amănunt i-a displăcut africanului, însă, dacă nu-şi va găsi alt angajament, va da probe la Dinamo. Contractul pe un an este pregătit, există acordul lui Mendy, dar Mulţescu vrea să-l vadă şi la antrenamente.

Florescu şi Distefano, prea scumpi
George Florescu, 29 de ani, şi Davide Distefano, 25 de ani, au devenit liberi după ce le-au expirat acordurile cu Astra, iar dinamoviştii s-au interesat de cei doi, însă răspunsurile nu au plăcut. Închizătorul a cîştigat 70.000 de euro la Giurgiu pentru jumătate de an, iar "cîinii" nu-i pot satisface pretenţiile financiare. Distefano cîştiga 7.000 de euro pe lună la Astra şi este aproape de a semna în Elveţia, cu Luzern.

Inbox
- Avînd în vedere că Yesilova vrea să-l urmeze pe Dorinel Munteanu la Krasnodar, dinamoviştii caută preparator fizic. S-au interesat de mai mulţi, în Italia şi în Germania, dar cel mai mic salariu solicitat este de 5.000 de euro pe lună. Aşa că roş-albii mai caută.
- Constantin Dănilescu, 64 de ani, întrerupe colaborarea cu Dinamo la 1 iulie, dar, pînă atunci, se va interna marţea viitoare pentru a-şi rezolva problemele medicale. După, va ajunge într-o funcţie oficială, fie la LPF, fie la FRF.
- Roş-albii au ajuns la un acord pentru a prelungi contractul cu sponsorul tehnic al echipei, Nike, pe încă un sezon. Primul echipament va fi roşu complet, ca în sezonul în care s-a luat ultimul titlu, în 2007. A doilea, alb. Al treilea, încă nu s-a decis, mai ales că formaţia nu va juca în cupele europene.
- Negoiţă la sport.ro: "Pentru noul sezon, avem ca target locurile 1-4, dar nu vom refuza nici titlul dacă vom avea şansa să luptăm pentru campionat. Mai bine să avem un astfel de obiectiv decît să ne propunem titlul şi să terminăm pe 6".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.