Tenis

Semifinale cu Halep şi Tecău » Românii atacă finalele de la Nurnberg şi Halle

Halep e la cea de-a doua semifinală din acest an.

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Simona Halep a acces în careul de aşi la turneul de la Nurnberg, pe cînd Horia Tecău se gîndeşte la un nou titlu, la Halle, de această dată cu austriacul Julian Knowle.

Locul 58 în lume, Simona Halep nu s-a grăbit să joace pe iarbă, pentru a pregăti turneul de Mare Şlem de la Wimbledon. A ales să rămînă pe zgură, înscriindu-se la turneul de la Stuttgart.

Alegerea s-a dovedit foarte bună. Constănţeanca s-a calificat ieri în semifinale, după ce a trecut în două seturi, 6-4, 6-1, de Galina Voskoboeva din Kazahstan, locul 94 WTA. Favorită 7 în Germania,

Halep, 21 de ani, e la a doua semifinală din acest an, după Roma, şi a şasea din întreaga carieră.

Românca are trei finale, dar nici un titlu cîştigat. Ar putea sparge gheaţa chiar la Nurnberg, dar va trebui să treacă mai întîi, azi, în semifinale, de Lucie Safarova, din Cehia, favorita 5, locul 30 în lume. Safarova a învins-o pe Halep în 2011, la Toronto, dar pe hard. Pentru accederea în semifinalele de la Nurnberg, Halep va primi 130 de puncte WTA şi un cec în valoare de 8.407 euro.

Debut bun pe iarbă
Şi lui Horia Tecău îi prieşte Germania. Românul participă în turneul pe iarbă de la Halle. El nu face pereche cu partenerul său obişnuit, bielorusul Max Mirnîi, ci cu austriacul Julian Knowle.

Favoriţi 2, cei doi s-au calificat în semifinalele turneului german, cu premii totale de 779.665 euro. Ei au beneficiat de abandonul cuplului Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Austria/Germania). În semifinale, Tecău şi Knowle îi vor avea ca adversari pe Santiago Gonzalez/Scott Lipsky (Mexic/SUA), cap de serie numărul 3.

Tecău are 14 titluri de dublu în carieră şi alte 13 finale disputate. Cele mai multe au fost reuşite însă împreună cu suedezul Robert Lindstedt. Cu austriacul Knowle, Tecău a mai făcut pereche în două rînduri, Bucureşti 2010 şi Rotterdam 2011, dar au pierdut de fiecare dată în primul tur.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.