Acesta a explicat că o astfel de decizie este necesară pentru a demonstra oficialilor AIBA că Federaţia Română de Box nu mai are nicio legătură cu fostul preşedinte Rudel Obreja.
"Cei de la AIBA încă mai cred că noi avem o relaţie cu Rudel Obreja. Acolo a ajuns informaţia că noi, FRB, am organiza o gală, gala lui Bute, împreună cu Rudel Obreja. Dar acest lucru nu se poate întîmpla niciodată. Aşa că noi vrem să le arătăm celor de la AIBA că nu sîntem parteneri cu Rudel.
Am discutat în Comitetul Federal despre declararea lui Rudel Obreja drept "persona non grata", şi acest lucru îl vom propune în Adunarea Generală. Atît timp cît el vrea să dizolve Federaţia Română de Box noi ce putem să îi spunem? El ca să organizeze o gală de box va trebuie să se adreseze FRB, iar dacă federaţia este de acord va organiza", a spus Doroftei.
El a adăugat că va transmite la AIBA că actuala conducere a federaţiei nu intenţionează să "facă afaceri cu sportivii". "Avem ceva probleme la AIBA, oamenii ne privesc cu suspiciune după ce s-a întîmplat anii trecuţi. Dar noi sperăm să le demonstrăm că vrem doar performanţă, nu vrem să facem afaceri cu sportivii. Au fost nişte discuţii de genul acesta, noi trebuie să le arătăm că nu e adevărat acest lucru şi că sîntem afiliaţi şi mergem în continuare alături de AIBA", a menţionat Leonard Doroftei.
Fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, a fost sancţionat în mai multe rînduri de AIBA, el având în ultimii ani procese cu forul internaţional la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. De altfel, din cauza relaţiei tensionate a lui Rudel Obreja cu AIBA, Federaţia Română de Box a fost suspendată de forul internaţional de specialitate, sancţiunea fiind ridicată după cîştigarea alegerilor de către Leonard Doroftei.
Sursă: Mediafax
Conducerea Federaţiei Române de Box va propune Adunării Generale ca fostul preşedinte al acestui for, Rudel Obreja, să fie declarat persona non grata, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, actualul şef al FRB, Leonard Doroftei.
{{text}}