Marcel Iancu, fostul preşedinte al Universităţii Craiova, a postat pe contul său de facebook un mesaj extrem de dur la adresa succesorului său, Marcel Popescu.
Iancu îl acuză pe Popescu că s-a numărat printre cei care l-au atacat pe Adrian Mititelu după dezafiliere, dar şi că stabileşte deja preţul unor meciuri aranjate pe viitor ale oltenilor! Iată o parte din acuzele fostului oficial al "alb-albaştrilor".
"Sînt trist că-l bîrfeşte pe antrenorul Nicolo Napoli şi că stabileşte preţul la vînzări de meciuri în viitorul apropiat, expunînd fotbalul la DNA, de parcă nu este îndeajuns.
Este posesorul unei medalii de aur ruginit cîştigată, cum ştiu cunoscătorii, în 1991. Eu, în acest municipiu Craiova, respect toată populaţia, cu excepţia haimanalelor, dintre care nu cred că şi Popescu Marcel doreşte să facă parte de acum înainte în viziunea mea, că abia uitasem de el cu episodul Astra Ploieşti din 2010.
Mesajele sale către mine prin interpuşi mă lasă rece. Voi susţine copiii Craiovei şi fotbalul făcut cu bani puţini pentru că nu avem bugetul pe care-l visează Popescu Marcel. Afirmă că acordă bonus 3 fotbalişti portughezi pentru funcţia de preşedinte, de parcă nu tot Adrian Mititelu trebui să-i plătească.
La dezafiliere, prin intermediul sportro, Popescu Marcel îi transmitea lui Adrian Mititelu să nu mai pronunţe numele Universităţii Craiova niciodată, că nu mai are dreptul, şi participa la mitinguri cu adversarii acestuia. Dar acum dragoste mare. Are amnezie? Ce fac banii din om sau omul pentru bani?", a scris Marcel Iancu pe contul său de facebook.
Liga 2
Acuze între preşedinţii Craiovei » Marcel Iancu îl pune la zid pe Marcel Popescu: "Stabileşte preţul la vînzări de meciuri!"
Marcel Popescu
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 15 iunie 2013
{{text}}