Campionate

"Dosarul Transferurilor", varianta sud-americană » Vînzările vedetelor Lavezzi, Pastore şi Aguero, sub lupa justiţiei argentiniene

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 15 iunie 2013

Justiţia argentiniană anchetează mai multe transferuri de jucători, între care şi cele ale lui Ezequiel Lavezzi şi Javier Pastore în Italia, precum şi cel al lui Sergio Aguero în Spania, a anunţat Ministerul Justiţiei din Argentina.

Judecătorul Norberto Oyarbide analizează transferurile lui Lavezzi de la San Lorenzo la Napoli, Pastore de la Huracan la Palermo şi Aguero de la Independiente la Atletico Madrid, informează AFP.

Conform site-ului ministerului argentinian, judecătorul suspectează "delicte de fraudă, asociere ilicită, evaziune fiscală la transferul unor jucători, între care Sergio Aguero, Ezequiel Lavezzi, Javier Pastore, Ricky Alvarez (Internazionale Milano) şi Jonathan Botinelli (River Plate)".

Zece persoane au fost reţinute şi s-au desfăşurat 150 de percheziţii în acest caz, inclusiv la cluburi importante ca Independiente, San Lorenzo, All Boys şi Racing, precum şi la Federaţia Argentiniană de Fotbal.

Anchetatorii argentinieni bănuiesc că la mai multe transferuri s-au folosit ca intermediare cluburi chiliene sau din Uruguay pentru a păcăli fiscul din Argentina.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.