Campionate

VIDEO Ţintit! » Ovidiu Haţegan, criticat după semifinala Italia - Olanda 1-0. De ambele tabere!

+3 Foto
Haţegan tocmai fluierase finalul. Italienii Borini şi Crimi (dreapta) se îmbrăţişează în genunchi. Olandezul Van der Hoorn (stînga) plînge // Foto: Mediafax/AFP

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

La al 3-lea său meci la Euro, arbitrului arădean i s-a reproşat că i-a iertat pe italieni de cel puţin un penalty şi că nu l-a eliminat pe batavul Martins Indi.

Trei meciuri a arbitrat Haţegan la acest Euro U21. Două în grupe, aproape fără greşeală, la victoria Italiei (4-0 cu Israel) şi la eşecul Olandei (0-3 cu Spania). Ultimul însă, extrem de dificil, cel mai exploziv joc din Israel, chiar în faţa lui Platini, i-a pus probleme. Pe care, în mare parte, unul dintre cei mai valoroşi "centrali" ai competiţiei le-a rezolvat, dar n-a scăpat de critici. Şi dintr-o parte, şi din cealaltă.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Olandezii i-au reproşat două penaltyuri neacordate.
Minutul 6: Portocaliii au acuzat henţ la Rossi, dar nu a fost. Mingea l-a lovit în piept pe peninsular
Minutul 38: Donati are mîna dreaptă pe Maher, care se prăbuşeşte la 15 metri de poartă. 11 metri? Putea fi! Haţegan era totuşi aproape de fază.

"A fost penalty clar. L-am auzit pe arbitru spunîndu-i celui de-al patrulea oficial să nu se dea reluarea acelei faze pe stadion" (Adam Maher, mijlocaş Olanda, pentru De Telegraaf)

"Indi a lovit cu cotul"
Şi selecţionerul Pot, şi mijlocaşul Van Ginkel susţin că "românul a avut cîteva decizii care i-au favorizat pe italieni". Numai că La Gazzetta dello Sport are altă părere: "Toate hotărîrile lui Haţegan din prima repriză, la faze dificile, şi la cererile de penalty ale olandezilor, şi la cartonaşe, au fost corecte"

Gazzetta are însă o nemulţumire: "În minutul 73, Martins Indi l-a lovit cu cotul în stomac pe Donati şi trebuia eliminat. Italia l-a învins şi pe Haţegan".

A 3-a finală directă
Ultimul act se va juca mîine, de la ora 19:00 (Ierusalim), între Spania (3-0 cu Norvegia în semifinale) şi Italia (numită "echipă de păduchi" de selecţionerul Olandei). Exact finala seniorilor de la CE 2012, cîştigată cu 4-0 de Furia Roja. Va fi a 3-a oară cînd cele două formaţii se înfruntă în jocul decisiv la U21: o dată a învins Italia (are 5 titluri; 4-2 la penaltyuri în 1996), o dată Spania (3 titluri; 3-0 la 11 metri în 1986).

12 cartonaşe galbene şi unul roşu (la Italia - Israel) a dat Haţegan în 3 meciuri la Euro U21

4,5 a fost nota primită de arbitrul în vîrstă de 32 de ani în Gazzetta dello Sport (calificative de la 1 la 10)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.