Liga 1

Asanovici şi Hasanovici, în probe » Mulţescu nu s-a hotărît încă în privinţa celor doi jucători

Asanovici va cîștiga 2.000 de euro lunar în Ștefan cel Mare

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo s-a întărit de ieri la antrenamente cu cei doi jucători de la Severin, iar Mulţescu va decide dacă îi va opri în lot, ceea ce pare a fi o certitudine. Este aşteptat Durimel.

La Dinamo, în aceste zile, este un "du-te, vino!" mai ceva decît în holurile unui hotel unde se află sediul clubului "cîinilor". Dacă Antonio Asanovici, fundaşul croat de 21 de ani, s-a pregătit şi marţi seară cu roş-albii, de ieri s-a alăturat echipei şi Mirza Hasanovici, închizătorul bosniac de 22 de ani.

Amîndoi au fost la CS Severin, colegi cu Joel Thomas, care deja a devenit dinamovist cu acte în regulă. Cu Asanovici şi cu Hasanovici nu s-au parafat contractele, Mulţescu va avea ultimul cuvînt în ce-i priveşte, cel puţin aşa au transmis conducătorii grupării. Croatul şi bosniacul sînt în teste, însă dinamoviştii spun că nu vor fi probleme în a-i înregimenta.

Cu Hasanovici au fost ceva probleme întrucît cei de la Severin i-au acuzat pe agentul jucătorului şi pe "cîini" că le-au furat fotbalistul, însă şi mijlocaşul, şi apărătorul croat au sosit la pregătiri cu hîrtii scrise cum că se pot antrena cu orice echipă, fiind liberi de contract.

Este aşteptat zilele viitoare şi fundaşul francez Alexandre Durimel, 23 de ani, căruia îi expiră pe 30 iunie acordul cu severinenii. Se speră să urce şi el la munte, în stagiul din Poiană.

13 meciuri şi o pasă decisivă a strîns Asanovici pentru severineni în returul sezonului trecut

1 gol a reuşit Hasanovici în primăvară pentru olteni, în 11 partide, dintre care 9 ca titular

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.