Campionate

FIFA schimbă ofsaidul » Arbitrii vor anula un gol marcat de un jucător aflat în ofsaid pasiv chiar dacă mingea vine de la adversar!

Ofsaidul pasiv al jucătorului încercuit se transformă de acum în ofsaid activ și cînd mingea vine de la adversar

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Forul mondial vrea astfel ca un atacant neimplicat în faza ofensivă a echipei sale să nu mai poată profita, ca pînă acum, de o eroare a apărătorului advers.

Ca şi cum n-ar fi fost şi aşa destul de complicate, FIFA umblă iarăşi la regulile ofsaidului! Mai nou i-a "căşunat" pe ofsaidul pasiv, pe care, potrivit unei noi directive, aproape că-l desfiinţează împreună cu International Board, susţine Kicker.

Arbitri, jucători, antrenori şi suporteri, va trebui să asimilăm rapid această modificare, fiindcă forul mondial n-are timp de dezbateri privind oportunitatea schimbării! Şi intenţionează să o aplice chiar din sezonul viitor!

CUM E ACUM
Un jucător se găseşte în ofsaid pasiv atunci cînd se află în poziţie "afară din joc", dar nu influenţează faza de atac a echipei sale. Dacă balonul ajunge la el respins de un adversar şi marchează, arbitrul validează golul

CUM VA FI
Potrivit noii reguli, dacă jucătorul aflat în ofsaid pasiv primeşte mingea de la adversar, el va fi considerat în poziţie de ofsaid activ. Iar dacă şi înscrie, golul va fi anulat.

Concluzia? Din viitorul apropiat, un atacant neimplicat în faza ofensivă a formaţiei lui nu va mai putea profita de o eventuală greşeală a unui apărător rival.

EXCEPŢIA - Fundaşul să fie în faza de construcţie a jocului
Există totuşi şi o situaţie în care reuşita jucătorului aflat în ofsaid pasiv va fi validată. Şi anume, cînd arbitrul constată că apărătorul advers a greşit pasa în momentul în care se afla în faza de construcţie a jocului echipei sale. Nu se discută dacă eroarea fundaşului a fost intenţionată sau nu, ci contează numai momentul în care a fost făcută.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.