Americanii care au deschis joi radiourile au auzit o voce din trecut. Era Muhammad Ali care povestea motivele pentru care s-a sustras încorporării, în tulburaţii ani '60
Pe 20 iunie a fost comemorat un moment greu de uitat. Un interviu luat marelui boxer Muhammad Ali, pe atunci în vîrstă de 25 de ani, pe 20 iunie 1967, a fost redifuzat. Este vorba de interviul care marchează refuzul lui Ali de a se înrola, la un centru al armatei din Houston. După acest episod a fost de altfel şi condamnat de sustragere de la înrolare.
Realizatorul Joe Madison, care şi-a reamintit momentul, a povestit la radio că în 1967 era în liceu şi că refuzul de a merge la armată al lui Muhammad Ali a avut un impact profund asupra vieţii sale.
Nu a vrut război
De fapt, multor americani li s-a întîmplat la fel. Greul Muhammad Ali era celebru, avea personalitate, îl cunoştea toată planeta. Şi avea curajul să declare că el nu merge la război în numele Americii. Folosea cuvinte precum "conştiinţă", "principii" şi "integritate".
"Conştiinţa nu mă lasă să-mi împuşc fratele sau pe cineva de altă culoare decît mine. Şi pentru ce să-i împuşc? Ei nu m-au făcut niciodată «cioară»", spunea la vremea respectivă Muhammad Ali. Cu alte cuvinte, de ce un bărbat de culoare, ai cărui strămoşi fuseseră bătuţi şi exploataţi, trebuie să ridice armele împotriva unei naţii, vietnamezii, care nu i-au greşit niciodată cu nimic?
Era primul semn de revoltă educată venind dintr-o lume considerată pînă atunci supusă prin tradiţie, fără drept de replică în faţa albilor care luau toate hotărîrile. După condamnarea lui Ali, mai mulţi sportivi de culoare s-au întîlnit cu el la Cleveland. Printre ei şi baschetbalistul Kareem Abdul-Jabbar. Şi-au exprimat public susţinerea faţă de gestul lui Ali.
Sacrificiu plătit
În 1968, doi sprinteri americani, Tommie Smith şi John Carlos, urcau pe podium la Olimpiada de la Ciudad de Mexico şi-şi ascultau imnul cu un braţ ridicat în sus. Era simbolul "Black Power", prin care oamenii de culoare din SUA spuneau că nu sînt mereu de acord cu acţiunile ţării lor la nivel mondial şi că vocea lor trebuie ascultată. Nu mai voiau să urmeze orbeşte orice decizie.
Preţul a fost plătit însă, cu vîrf şi îndesat, şi pe plan social şi pe plan sportiv. Muhammad Ali a fost exclus din box timp de trei ani. Smith şi Carlos nu şi-au găsit de muncă ani de zile. Soţia lui Carlos s-a sinucis din cauza discriminării şi a izolării sociale. Alţi sportivi din alte discipline şi-au pus obstacole definitive în carieră.
5 ani de închisoare a primit Ali ca pedeapsă pentru refuzul de a se prezenta în armată. Nu i-a executat, dar i s-a luat titlul de campion mondial
"Nu, nu voi merge 20.000 de kilometri ca să ajut la uciderea şi exterminarea altor oameni doar ca să-i ajut pe stăpînii albi de scalvi să-şi continue dominaţia asupra oamenilor cu pielea de altă culoare. Aceasta este ziua şi epoca în care această injusteţe trebuie să înceteze"
Muhammad Ali, fost campion mondial la categoria grea
"De ce să-mi pun o uniformă şi să bombardez oamenii din Vietnam cînd aşa-numitele ciori din Louisville sînt tratate ca nişte cîini şi le sînt interzise cele mai simple drepturi ale omului?"
Muhammad Ali, fost campion mondial la categoria grea
{{text}}