Roger Federer a fost eliminat în turul secund la Wimbledon de ucraineanul Serghei Stahovski, numărul 116 mondial, scor 6-7 (5/7), 7-6 (7/5), 7-5, 7-6 (7/5).
Este pentru prima oară din 2004 cînd elveţianul este eliminat înainte de sferturi la un turneu de Grand Slam şi prima oară din 2003 cînd este eliminat atît de devreme într-un concurs major. Prin această înfrîngere s-a încheiat şi seria de 36 de sferturi consecutive la turneele de Mare Şlem.
Federer, care în primul tur a trecut de Victor Hănescu, va ieşi din Top 4 la finalul turneului, pentru prima oară după zece ani. Ar putea pica şi pe 6 dacă Berdych va cîştiga turneul.
Federer a cîştigat turneul de la Wimbledon de 7 ori, ultima dată în 2012.
Tot miercuri, la Wimbledon, un alt favorit la masculin, Jo-Wilfried Tsonga a abandonat, în timp ce la feminin, două favorite principale au părăsit competiţia, Victoria Azarenka (forfait) şi Maria Şarapova (eliminată).
{{text}}