Liga 2

Galerie FOTO Cronica unui meci întîrziat » Rapid CFR s-a salvat de la retrogradare: 5-2 cu Sportul

+27 Foto
Foto: Bogdan Fechită

Articol de Bogdan Fechită  —  joi, 27 iunie 2013

La trei săptămîni după ultima etapă a ligii secunde a fost programată şi ultima restanţă: partida dintre Sportul Studenţesc şi Rapid CFR Suceava, terminată cu scorul 2-5.

Meciul a fost amînat în prima fază deoarece Vasile Şiman, patronul Sportului, nu a făcut dovada achitării baremurilor către arbitrii şi asistenţi la meciurile din retur. O dată datoriile achitate, FRF a decis reprogramarea partidei la nu mai puţin de 28 de zile de la momentul iniţial.

Sportul muşcă, Rapid pedepseşte
Mai motivaţi faţă de celelalte partide din acest an, studenţii îi iau prin surprindere pe adversari şi au prima ocazie la poarta lui Zăvoi. Nu se concretizează, dar Sportul mai construieşte cîteva atacuri înainte de a capitula. Sava e cel care marchează prima oară cu o lovitură de cap. E minutul 16 şi Rapid CFR începe să se relaxeze: pare a urma o nouă înfrîngere pentru studenţi.

Ferfelea a tras echipa după el
Spre deosebire de celelalte meciuri din retur, acum pe teren este şi Ferfelea care încearcă din greu să tragă echipa după el. Căpitanul îi conduce excelent pe juniorii echipei. Tot el e cel care deschide scorul după un henţ comis în afara careului de portarul Rapidului. La această fază Zăvoi este eliminat, iar Ferfelea înscrie lejer din lovitură liberă de la limita careului mare.

Descătuşarea sucevenilor
Golul decarului gazdelor nu îi resucitează pe studenţi. Pentru cîteva minute, Sportul pare a juca din nou doar la prezenţă. Rapid tremură în căutarea golului victoriei deoarece un egal sau o înfrîngere ar însemna automat retrogradarea în Liga 3. Iar golul vine în minutul 36 după ce arbitrul dictează un penalty, iar Chiriac transformă cu eleganţă.

Pentru a nu mai exista emoţii, Semeghin duce scorul la 1-3, iar imediat după pauză un autogol marcat de studenţi pare a semna sentinţa partidei. E 1-4. Rapid CFR rămîne în B, Chindia Tîrgovişte e în liga a treia.

Ferfelea mai loveşte o dată
Singurul care se mai zbate e tot Ferfelea. Sportul primeşte o lovitură liberă la 25 de metri de poartă. Unghiul pare imposibil, dar căpitanul studenţilor trimite un şut perfect şi e 2-4. Decarul termină sezonul cu doar trei goluri înscrise în eşalonul secund, dar şi cu contul gol. Salariile au rămas o necunoscută pentru jucătorii adoptaţi de Giuleşti.

Pînă la final mai sînt cîteva minute bune, aşa că Rapid CFR profită din plin de ele. Sucevenii duc scorul la 2-5 prin Negru. Ar fi putut avea şi 2-6, dar golul marcat cu cinci minute înainte de final este anulat pe motiv de ofsaid. E 5-2 pentru Rapid CFR, iar sucevenii rămîn în B! A durat o lună, dar cel puţin a fost un meci frumos.

Şi barajele pentru Liga 3 s-au jucat mai repede :)
Meciul dintre Sportul Studenţesc şi Rapid CFR reprezintă o anomalie în fotbalul românesc. Partida s-a jucat la 28 de zile după data programată iniţial! Articolul 14, alineatul 4 din ROAF impune ca un meci să fie reprogramat la cel mult 20 de zile de la data iniţială, însă nu mai tîrziu de sfîrşitul turului sau al returului competiţiei respective.

Ori, ultima etapă din Liga B s-a disputat în urmă cu trei săptămîni. Chiar şi meciurile de baraj pentru Liga a treia, care teoretic ar fi trebuit să încheie sezonul competiţional din România, s-au jucat mai repede, în urmă cu opt zile.

Rapid şi-a repatriat jucătorii
Pentru a putea disputa meciul cu Sportul, Rapid CFR a apelat la toţi jucătorii a căror contracte se terminase, dar şi la fotbaliştii care, între timp, s-au transferat la alte echipe. Spre exemplu, fraţii Plămadă au fost readuşi din cantonamentul lui FC Botoşani special pentru acest meci.

Echipele de joc:
Sportul: Vîlceanu - Băniţă (46 - Buliga), C. Mihai, A. Rită, Dumitrescu, Barbu, Olaru (78 - Cîrjan), Văduva (53 Şumudică), Paţurcă, Mareş, Ferfelea (cpt.)
Antrenor: Virgil Andronache

Rapid CFR: Zăvoi - Bălan, F. Plămada (cpt.), Sava, Doboş, Chiriac (84 Vornicu), Velescu, Sumanariu, Semeghin, Negru (84 Homneac), I. Plămadă (21 - Niga)
Antrenor: Ion Buzoianu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.