Handbal

Oltchim a renunţat la locul în Liga Naţională! » Jucătoarele merg la HC Oltenia, dar echipa păstrează palmaresul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 27 iunie 2013

Biroul Executiv al CS Oltchim a decis, joi, să cedeze dreptul de joc în Liga Naţională şi jucătoarele aflate sub contract noii echipe înfiinţate, HC Oltenia, dar va păstra palmaresul şi patrimoniul, potrivit unui comunicat oficial.


"CS Oltchim a îmbrăţişat ideea continuării activităţii de handbal în municipiul Rîmnicu Vîlcea, prin crearea structurii sportive Handbal Club Oltenia, în care unul dintre asociaţi este chiar municipalitatea. De aceea, în şedinţa Biroului Executiv al clubului de astăzi a decis să contribuie la această activitate prin cedarea locului echipei Oltchim, după sezonul competiţional 2012-2013, către HC Oltenia, din Rîmnicu Vîlcea, cu drept de participare a echipei acestui club în Liga Naţională de handbal feminin, ediţia 2013-2014.

De asemenea, va ceda sportivele de la Oltchim, aflate sub contract după data de 1 iulie 2013 aceluiaşi club", se arată în comunicatul de joi al Oltchim.

Vicepreşedintele Andrei Luca a precizat însă că palmaresul şi patrimoniul, activul şi pasivul financiar acumulat pînă la data predării, inclusiv restanţele financiare faţă de sportive şi antrenori, vor rămîne la CS Oltchim.

"Urăm mult succes noului club HC Oltenia şi îl asigurăm de tot sprijinul nostru colegial. Totodată, mulţumim suporterilor pentru întreaga perioadă în care au fost alături de echipa Oltchim şi îi rugăm să înţeleagă decizia clubului", se arată în finalul comunicatului.

Marţi, cu doar patru zile înainte de termenul limită de înscriere în Liga Naţională (30 iunie), Consiliul Local a votat în unanimitate participarea municipiului Rîmnicu Vîlcea în calitate de asociat la Handbal Club Oltenia, grupare care urma să preia locul în prima divizie şi palmaresul campioanei României en-titre.

Echipa Oltchim Rm. Vîlcea nu s-a înscris în următoarea ediţie a Ligii Campionilor, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.