Jesus Navas a transformat ultimul penalty, propulsînd Spania epuizată în finala cu Brazilia, de duminică. Italia a ratat însă marea victorie în prima repriză, pe care a dominat-o categoric
VEZI AICI VIDEO CU PENALTYURILE!
Doar un an trecuse de la marea finală. Pe 1 iulie 2012, Furia Roja ridicase Kievul în picioare după o coridă nemaivăzută: 4-0 cu Italia în ultimul act al Europenelor.
Prandelli, selecţionerul squadrei şi atunci, şi acum, spunea miercuri, la conferinţa de presă: "Spania e aproape imposibil de bătut, dar nu e formaţia perfectă. Poate fi surprinsă, trebuie să inovez tactic, să găsesc cheia spre poarta lui Casillas".
Ideea lui Prandelli
Dar cum? Balotelli e accidentat, cine să fisureze apărarea iberică? Şi cum să rezişti la Fortaleza avalanşei de pase, atacuri şi ocazii ale Dream Team-ului ce cucerise lumea întreagă în ultimii cinci ani? Cum să te răzbuni pentru 2012? Mai ales că Buffon, însuşi căpitanul peninsularilor, remarca fără iluzii: "E o plăcere să vezi Spania jucînd. Dar nu e o plăcere să fii sparring-partner-ul ei. Să spui că Italia este favorită ar fi o nebunie".
Însă lui Prandelli nu i-a păsat de nimic. Şi l-a provocat pe Del Bosque cu un 5-4-1 înspăimîntător. Un sistem defensiv extrem de eficace, aglomerînd jocul şi închizînd, în faţa propriului careu, orice culoar de pătrundere al adversarilor. Ariergarda azzurra, atît de fragilă la Cupa Confederaţiilor - 8 goluri primite în 3 partide -, era impenetrabilă.
3-4-3 dezlănţuit în atac
Apoi, o dată recuperată mingea, echipa se deschidea pe un contraatac vijelios, transformată într-un 3-4-3 dezlănţuit, cu fundaşii laterali Maggio şi Giaccherini, ce zburau în ofensivă, aripi irezistibile.
Aceasta a fost găselniţa lui Prandelli, la care Del Bosque nu s-a aşteptat. 45 de minute, Spania a fost knock-down. Squadra a atacat în valuri, l-a asediat pe Casillas în ole-urile brazilienilor din tribune.
Gilardino, şut pe lîngă, Maggio, singur cu portarul, a tras direct în el, De Rossi, deviere ratată din poziţie bună, Marchisio, cap la doi metri de bară, Maggio, din nou unu la unu cu Casillas... N-a înscris însă, deşi ar fi putut da cel puţin două, trei goluri pînă la pauză.
O singură dată a evadat Spania din acest infern albastru. Dar Torres nu l-a păcălit pe Buffon.
Spania paralizată
La vestiare, Del Bosque a reglat defectele propriei apărări, însă atacul său n-avea energie, inspiraţie, traseele Xavi - Iniesta - Torres dispăruseră, fundaşii laterali nu mai avansau să susţină ofensiva, nu mai exista acea superioritate spaniolă zdrobitoare în orice zonă a terenului. Un joc atît de previzibil, obosit, paralizat aproape, e rarisim la iberici! Apariţia lui Navas a mai înviorat acţiunile roşii, însă fără efect. Nici Torres, nici Pique n-au marcat. Şi prelungiri!
Bară Giaccherini. Penalty pentru Spania?
Prandelli a riscat şi cu ultima carte. "Furnica" Giovinco. Imediat, juventinul a creat spaţiu în careu, iar Giaccherini a izbit bara cu sete. N-a fost 1-0 pentru Italia. Campioana Europei a simţit pericolul pîndind după colţ şi a pornit asaltul. A cerut două penaltyuri - unul chiar a părut să fie, la henţul lui Chiellini -, nu i s-a dat nici unul, dar ar fi putut să înscrie la o splendidă combinaţie (au fost puţine în 120 de minute) Iniesta - Alba. Voleul fundaşului stînga a fost la o palmă de transversală.
Navas aduce fericirea
După încă o repriză epuizantă, cu jucătorii doborîţi de crampe musculare, dar şi cu bara lui Xavi într-un final dominat de spanioli, s-a ajuns la penaltyuri. Unde te rogi la Dumnezeu, te închini şi aştepţi semnul divin.
Primii 12 au transformat, s-a ajuns la 6-6, cînd a ratat Bonucci. Peste poartă. Şi Navas - Jesus i-a salvat! - a pus capăt semifinalei.
Duminică, Spania va înfrunta Brazilia.
19 ani au trecut de cînd Italia n-a mai învins Spania într-un turneu final, de la acel 2-1 din "sferturile" CM 1994
10 victorii are Spania în 32 de meciuri cu Italia (tot de 10 ori au învins peninsularii, 12 întîlniri încheindu-se la egalitate)
SPANIA - ITALIA 0-0, 7-6 la penaltyuri
Au transformat: Xavi, Iniesta, Pique, Ramos, Mata, Busquets, Navas - Candreva, Aquilani, De Rossi, Giovinco, Pirlo, Montolivo
A ratat: Bonucci
SPANIA: Casillas - Arbeloa, Pique, Ramos, Alba - Xavi, Busquets, Iniesta - Pedro (80 Mata), Torres (94 Javi Martinez), Silva (53 Navas).
Antr. V. del Bosque
ITALIA: Buffon - Maggio, Barzagli (46 Montolivo), Bonucci, Chiellini, Giaccherini - Candreva, D. Rossi, Pirlo, Marchisio (80 Aquilani) - Gilardino (91 Giovinco)
Antr. C. Prandelli
A arbitrat Howard Webb (Anglia)
Prima semifinală: Brazilia - Uruguay 2-1.
Finala Brazilia - Spania se va disputa duminică noaptea (1:00, TVR 1).
Finala mică Uruguay - Italia va avea loc duminică, de la ora 19:00 (TVR 1).
{{text}}