Liga 2

Şi Craioveanu i-a întors spatele lui Mititelu: "Noua echipă ar avea palmaresul pînă în 1994"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 28 iunie 2013

După ce în urmă cu o săptămînă a negociat cu Mititelu să vină la Universitatea Craiova, Gică Craioveanu schimbă tabăra şi a anunţat că va susţine noua echipă a Primăriei.

"Această echipă ar beneficia de un sprijin extrem de important, al Primăriei. Şi, văd că e foarte important, ar avea palmaresul clubului pînă în 1994, adică are toate trofeele cîştigate. Din cîte am înţeles, sînt şanse mari ca echipa Craiovei să joace în sezonul următor în Liga a II-a, sub numele de CS Universitatea Craiova. Şi mie mi se pare că poate fi considerat un fel de club mamă, dacă pot să-i spun aşa. Sînt sute de mii de oameni care duc dorul acestei echipe, iar Oltenia nu-şi poate permite luxul să mai stea încă un an fără ea", a afirmat Craioveanu pentru Digisport.

Universitatea Craiova a obţinut 4 titluri de campioană şi 6 Cupe ale României. Ultimul trofeu a fost cîştigat în 1993.

Fostul mare jucător crede că şi suporterii vor veni lîngă noua echipă: "Fanii vor veni, formaţia beneficiază de sprijinul multor foşti jucători importanţi, Cîrţu, Cămataru şi compania, Pavel Badea, Cristescu. Şi, foarte important, repet, sprijinul autorităţilor."

Despre proiectul lui Mititelu, Craioveanu a spus: "Adi a pus mult suflet la Craiova, mulţi bani şi noi îi datorăm ceva lui Adrian. Am înţeles că ar vrea să înscrie echipa în liga a 4-a, a 5-a. Ar fi prea mulţi ani de aşteptare ca să promovăm. Ştiu că îi va fi greu să vadă altă echipă la Craiova, dar asta e situaţia. Până la urmă nici nu poate fi interpretat că e vorba despre altă echipă, eu o consider echipa la care am jucat din 1991 până în 1994"


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.