Fiecare copil care se apucă de fotbal visează să ajungă la Steaua ori la Dinamo, la Real Madrid ori la Bayern Munchen sau la oricare altă echipă de pe pămîntul acesta mare.
Dar sînt şi copii care, din diverse motive, nu-şi mai văd visele îndeplinite. Iar printre cele mai frustrante piedici este o accidentare. Sau mai multe. Iar visele devin coşmaruri, mai ales la o vîrstă la care trebuie să obţii un ban ca să te întreţii.
Vise de fotbalist
Armando Lungu. Tocmai azi a împlinit 26 de ani. Tatăl său era mare fan Maradona, de aceea şi-a numit fiul după celebrul El Pibe d'Oro. A început fotbalul la 10 ani la LPS Banatul, iar printre colegi i-a avut pe dinamovistul Luchin şi stelistul Latovlevici. A ajuns la Poli Timişoara, apoi la Auxerre Lugoj, în liga a treia, cu care a şi promovat la 17 ani în divizia secundă. Acolo mai era şi actualul stelist Pintilii. Vise, planuri, sfărîmate în scurt timp. O ruptură de metatarsiene 3 şi 4, ceva gen Chivu, iar declinul în fotbal i-a intrat în casă. A ajuns în Divizia D, la Vulturii Lugoj. O greşeală, a doctorilor. După un atac, "neintenţionat, sînt sigur", doctorii n-au citit diagnosticul nici după trei radiografii şi-au spus că piciorul nu e rupt. "A trebuit să mă operez, dar era prea tîrziu. Am stat jumătate de an, n-am m-ai făcut faţă la Auxerre, în liga secundă".
"Dacă e să mor, să mor făcînd sport!"
Cînd se părea că nu mai poate fi surprins cu nimic, omul mai primeşte o lovitură, ce era să fie letală. Un accident la schi. La 20 de ani. "M-am lovit la cap, mi-am pierdut cunoştinţa. Doctorul mi-a interzis să mai fac vreodată sport. Nu mai primeam vizita medicală. Nu mai aveam voie să fac efort deloc. Aveam o obstrucţie pe vena jugulară, iar creierul nu se mai oxigena cum trebuie", spune tînărul. Adio, fotbal! Adio, sport! Emoţii pentru propria viaţă. A slăbit mult în 18 luni, dar s-a ridicat de la pămînt. A început cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara. Şi, aproape sinucigaş, a început să alerge în parc. O tură. Două. Trei. "Pe propria răspundere. Nimeni din familie nu ştia. Am zis că dacă e să mor, măcar să mor făcînd sport", mărturiseşte bănăţeanul.
Profesor cu soldă
S-a simţit din ce în ce mai bine. A început să tragă de fiare, la sală. A terminat şi facultatea, cu specializare în fotbal. Şi-a fost luat de Simion Moatăr, antrenor şi-al lui Dorinel Munteanu, la CSŞ Lugoj, iar din munca făcută acolo ca antrenor cîştiga 850 de lei, în această sumă fiind incluse şi orele plătite ca profesor de sport la alte şcoli din zonă. "Rezultatele cu copiii erau bune, dar nu-mi luasem nici o pereche de blugi să pun în dulap. "Dacă-mi întemeiez o familie, cu ce-o hrănesc?!", mă gîndeam noaptea, înainte să adorm", rememorează Lungu.
Uşa închisă se redeschide
S-a gîndit: ce este de viitor în sport? Fotbalul era un capitol încheiat. Fitness! Şi-a venit la Timişoara, la un interviu, însă nu prea ştia bine cu ce se mănîncă acest job, aşa că primit un răspuns uşor ironic: "Vino cînd eşti pregătit cu adevărat!". S-a "şcolit" la Arad, la o sală de sport, alături de Gabriel Văcărescu. A prins ideea fitness-ului. Şi-a pus şi cîteva perechi de blugi în dulap. Şi-a sosit ziua de 27 martie 2012. La unul din hotelurile de 5 stele din Capitală era o Convenţie Internaţională de Fitness. "Am participat la multe clase. Eram plin de entuziasm, n-am ratat cycling, body pump, dance, zumba, iar Peter Ambjorn m-a evidenţiat, mi-a zis că sînt un tip pozitiv", îşi aduce aminte Armando. Ambjorn este manager la World Class România şi un reputat instructor de aerobic.
Chiote, aplauze, zîmbete
Soarta şi-a întors faţa către bănăţean. A fost angajat la una din francizele din zona centrală a Capitalei, pe 7 septembrie, anul trecut. A devenit unul dintre cei mai apreciaţi instructori ai sălii de sport, iar la cursurile sale de cycling, electrizante, se face sport intens, dar cu chiote şi aplauze. "Fără sport nu pot trăi. E stilul meu de viaţă. Consider că sînt un atlet. Dacă aş vrea cu adevărat, m-aş putea reapuca de fotbal, n-am uitat să mîngîi mingea, iar de pregătit, vă daţi seama că sînt mai mult decît pregătit! Mi-ar trebui jumătate de an ca să fac chestii specifice. Dar nu mai vreau fotbal, care am crezut că este viaţa mea. Iubesc prea mult fitnessul acum", zice Lungu.
"Lato, de mic, era primul la alergări, părea că n-avea plămîni deloc. Luchin un băiat superfain. Pintilii era de atunci un tip cerebral. Mîncam împreună cartofi prăjiţi la plită. Ne mai distram prin discotecă, eram şi noi mai copii"
Armando Lungu, instructor fitness
"Există viaţă şi dacă nu reuşeşti în fotbal, sînt exemple nenumărate. Mă bucur că Armando a avut forţa s-o ia de la capăt şi are succes în ceea ce face"
Srgian Luchin, fundaş Dinamo
Lasă modelingul pentru sport
Din vara lui 2011, Armando Lungu cochetează şi cu o carieră de model. A participat anul trecut la Mamaia Fashion Week şi a prezentat colecţia Cruise pentru Mircea Bărbulescu. În această primăvară, în Capitală, a fost model pentru Moschino. "Dar lumea nu ştie ce sînt, pînă la urmă, antrenor de fitness, topmodel, gigolo. Eu vreau să fiu antrenor şi atît. Dacă vor mai apărea oferte din partea unor companii prestigioase, aş mai putea urca pe scenă, altfel nu", a spus instructorul de sport.
Cu punga-n cap la un meci deosebit
Armando este fan al lui Poli Timişoara, deplînge soarta clubului, dar nu poate uita meciurile văzute de pe stadionul "Dan Păltinişanu": "Am fost la acel meci celebru, pe ploaie, cu punga-n cap, cînd Timişoara a jucat acasă cu Steaua şi-a pierdut cu 8-1, dar stadionul fremăta şi spectatorii cîntau fără încetare. Oamenii din afara Timişoarei, ca Iancu şi ca alţii, au distrus clubul. Am colegi de generaţie care sînt acum la ACS Poli Timişoara, dar această echipă nu va
fi asimilată drept eterna şi fascinanta Poli Timişoara".
"Vreau să mă salute lumea pe stradă!"
Este tînăr, prezentabil, plin de energie, are lipici la doamne şi domnişoare. "Mă mai caută fetele, dar am o meserie şi nu pot să-mi pătez imaginea. Iar dacă cedez unor avansuri sau mă dau la ele, las loc de prea multe interpretări. Vreau să-mi fac un nume în fitness! Vreau să am un trai decent, nu să mă îmbogăţesc. Aici, în această breaslă, nu există "cel mai bun". Dar vreau să fiu un antrenor apreciat, respectat, iar cînd merg pe stradă să mă salute lumea", povesteşte Armando.
{{text}}