Fotbal   •   Liga 2   •   CS U CRAIOVA

UPDATE Un stelist şi un rapidist vor conduce echipa Olguţei » Primul fotbalist acontat de CS U Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 29 iunie 2013

UPDATE / Primul jucător venit la CS U Craiova este Florian Pîrvu, 22 de ani, ultima oară la Rîmnicu Vîlcea. Acesta a declarat pentru saptamana.net:  "O să semnez după vizita medicală, dar mi-am dat acordul să merg la Craiova. Sper să nu înşel încrederea oamenilor care m-au dorit acolo, să promovăm şi să ducem Craiova în Liga I, acolo unde îi este locul".

*************************

CS U Craiova începe să se mişte din ce în ce mai intens pe piaţa transferurilor şi a convins un tînăr antrenor să se alăture proiectului.

Tehnicianul celor de la Damila Măciuca, Erik Lincar, 34 de ani, are cele mai mari şanse să fie antrenor al echipei municipalităţii din Craiova. Acesta va fi ajutat de pe postul de secund de Zeno Bundea, fostul mijlocaş al Rapidului şi al Ştiinţei, potrivit saptamana.net.


Mutarea urmează să se oficializeze săptămîna viitoare, cînd oficialii Craiovei, în frunte cu Pavel Badea, vor organiza o conferinţă de presă.

Pe fostul jucător al Stelei Bucureşti îl recomandă două promovări, ambele din C în B, cu Calatis Mangalia şi Damila Măciuca.

Surprinzător, pe Lincar l-a dorit şi Mititelu la Universitatea Craiova! Vezi aici mai multe detalii

Nu va fi singura echipă a Craiovei în liga secundă. Şi Adrian Mititelu a anunţat aseară că Universitatea Craiova se va înscrie în liga a doua!


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.