Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

A picat transferul lui Nistor la CFR Cluj: "Nu văd cum s-ar mai realiza transferul, şansele sînt foarte mici"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 02 iulie 2013

Transferul lui Dan Nistor la CFR Cluj părea ca şi perfectat, mai ales după ce Marin Condescu a anunţat că cele două grupări s-au înţeles pentru 500.000 de euro plus TVA. La Tg. Jiu mai urmau să ajungă şi doi fotbalişti ai clujenilor.

Acum însă, tratativele au intrat în impas, iar şansele ca Nistor să ajungă la Cluj sînt foarte mici. Preşedintele celor de la Pandurii, Eugen Pîrvulescu, a anunţat că gorjenii nu au mai fost contactaţi de oficialii lui CFR în ultimele săptămîni:  "Şansele sînt mici în momentul de faţă ca Nistor să se transfere la Cluj.

Noi le-am transmis celor de la CFR ceea ce dorim şi urma ca dînşii să ne spună dacă acceptă aceste condiţii. CFR-ul a plecat în cantonament, iar noi nu am mai primit nici un semn. Ar fi trebuit să ne caute, dar nu au făcut asta. Nistor mai are contract cu noi şi va continua la Pandurii. Transferul la CFR nu văd cum s-ar mai putea realiza în acest moment", a spus Pîrvulescu pentru Ziua de Cluj.

1.800.000 este cota lui Nistor pe site-ul de specialitate transfermarkt.de

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.