Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII

Încă o lovitură dată de Anamaria Prodan » Al. Vlad vîndut pe o sumă asemănătoare cu cea a lui Rusescu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 iulie 2013

Raul Rusescu, golgeterul campionatului din sezonul trecut, a fost vîndut pe 2.200.000 milioane de euro la FC Sevilla, iar acum, transferul unui fundaş s-a apropiat de cel al fostului stelist.

Este vorba despre fundaşul stînga Alexandru Vlad de la Pandurii Tg. Jiu care va juca la Dnepr din viitorul sezon. Jucătorul impresariat de Anamaria Prodan a fost vîndut de gorjeni pentru aproximativ 2 milioane de euro la gruparea pregătită de spaniolul Juande Ramos.

Agentul a anunţat în această dimineaţă: "Da, Alexandru Vlad este jucătorul lui Dnepr, mai multe detalii pot oferi cei de la Pandurii. Va primi peste 300.000 de euro salariu, sînt foarte fericită pentru el. Poate face pasul către un campionat şi mai puternic din Ucraina, poate în Rusia", a explicat Prodan la televiziunea sportro.

Dacă nu ar fi fost vîndut la Dnepr, Alexandru Vlad era prima opţiune a Stelei pentru înlocuirea lui Iasmin Latovlevici, cel care are şanse mari să plece în această vară.


57 de meciuri a jucat Vlad pentru Pandurii în ultimele două sezoane, fără să marcheze vreun gol.

Vlad are o convocare şi la echipa naţională, în amicalul cu Polonia, 1-4, la începutul acestui an.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.