Liga 1

Steaua timpului: Dodel e ca Iordănescu! » Noul echipament al steliştilor e asemănător cu cel de la începutul anilor '70

+2 Foto
2013. Tănase, Pîrvulescu, Chiricheș și Latovlevici prezintă noile echipamente

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Echipa a prezentat echipamentul pentru campionatul următor. Designul e cu dungi roş-albastre egale, tricourile fiind aproape identice cu cele pe care le foloseau militarii Profesorului Constantin la începutul anilor '70.

Steaua şi sponsorul ei tehnic au urmărit să copieze echipamentul Barcelonei cînd au stabilit "uniforma" pentru sezonul următor, dar s-au apropiat şi de trecutul îndepărtat al clubului. Cu patru decenii în urmă, cînd nu existau sponsori tehnici, de fapt nu existau sponsori deloc pe tricouri, Steaua juca în aceleaşi dungi roşii şi albastre pe care le vor purta azi Tănase şi Chiricheş.

Dungile n-aveau rezultate
Militarii din anii aceia erau Anghel Iordănescu, Liţă Dumitru, Sătmăreanu, Hălmăgeanu. Numele, supertari pentru istoria clubului, sînt invers proporţionale cu forma pe care o traversa echipa. Steaua a terminat sezonul 1972-1973, în care a purtat dungile, pe poziţia a şasea în campionat.

Campioană a fost Dinamo, iar peste roş-albaştri s-au mai clasat Universitatea Craiova, FC Argeş, SC Bacău, CFR Cluj. Iar în Cupa României, formaţia pe care o antrena Gică Constantin şi Emeric Ienei a ieşit în semifinale ca urmare a uneia dintre cele mai şocante eliminări din istorie, după 2-2 cu Constructorul Galaţi. La egalitate, mergea pe atunci mai departe echipa mai slab cotată, iar moldovenii veneau din Divizia C!

ALTE ŞTIRI DESPRE SUPERCUPĂ:

"Ne luptăm cu CFR şi Petrolul"
Stefan Nikolici a vorbit despre noul sezon şi despre adversarii cu care se vor lupta steliştii pentru cîştigarea campionatului: "Cred că ne vom bate cu CFR şi Petrolul. Pe domnul Rednic nu îl cunosc foarte bine, dar nu mă interesează ce fac alte echipe. Sîntem concentraţi, mă interesează doar ce facem noi!". "Steaua e prima candidată la titlu. Este echipa care a dominat anul trecut fotbalul românesc şi are prima şansă", a punctat şi căpitanul clujenilor, Cadu.

Măsuri speciale la Supecupă
Peste 1.000 de jandarmi şi poliţişti vor acţiona astăzi pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere, la meciul dintre Steaua şi Petrolul. Metrorex a anunţat prelungirea programului cu două ore, pînă la ora 1:30!

Şi azi se vînd bilete
Pentru meciul din această seară, suporterii celor două echipe nu au luat cu asalt casele de bilete ale Arenei Naţionale, astfel că ieri mai erau disponibile mai bine de 20.000 de tichete. Casele sînt deschise şi astăzi, pînă la ora 20:45, iar fanii stelişti şi le pot achiziţiona de pe bulevardul Basarabia, în timp ce prahovenii de pe bd. Pierre de Coubertin. Preţurile sînt cuprinse între 20 şi 30 de lei la peluze şi între 60 şi 100 de lei la tribuna a II-a.

Vor să bată campioana
Ploieştenii le-au pus gînd rău steliştilor şi sînt gata să îi învingă în primul meci oficial al sezonului. "Speram să începem acest sezon cu o bucurie pentru aceşti suporteri minunaţi şi ne dorim încă un trofeu. Avem atuurile noastre şi sperăm să le punem în aplicare şi să dovedim că sîntem mai buni decît steliştii", a precizat Hoban pentru Dolce. Guilherme are aceeaşi părere: "Sezonul trecut am făcut două meciuri foarte bune contra Stelei, dar acum este o finală! Vrem să batem!".

Ediţie specială la GSPTV!
GSPTV te ţine la curent cu cele mai calde amănunte legate de Supercupa Romaniei, iar astăzi ai un maraton de ediţii speciale. Costin Deşliu şi invitaţii vor comenta în direct reacţiile celui mai aşteptat meci al momentului. De la 14:30 vin ultimele amănunte din taberele celor două echipe, iar intervenţiile vor fi şi la ora 16:00, dar şi la 19:00. Toate reacţiile vin la ora 23:15, o dată cu fluierul de final al arădeanului Ovidiu Haţegan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.