Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   STEAUA - PETROLUL 3-0

Trei goluri cu executare » Petrolul a capitulat în faţa Stelei, 0-3. Trupa lui Reghe, a şasea Supercupă din istorie!

Articol de Justin Gafiuc   —  joi, 11 iulie 2013

Steaua a trecut fără probleme de Petrolul în meciul de deschidere a sezonului, obţinînd a şasea Supercupă din istorie.

Evadarea lui Bokila a dezechilibrat complet trupa lui Contra. Ploieştenii n-au contat în faţa campioanei, terminînd meciul şi cu un om în minus, după eliminarea lui Manasse (27).

Reghe - Contra, pe axa fin-naş. Ce duel mai interesant putea propune începutul noului sezon decît o confruntare între antrenorii care au luat prim-planul ţării în ultimele 12 luni? Dar fiecare a venit acum pe scenă cu mari semne de întrebare.

Mai multe imagini!


Dispariţia pe termen lung a lui Gigi Becali din loja Stelei, nesiguranţa din culise şi plecarea golgeterului Rusescu au cutremurat Ghencea în pauza competiţională. Iar trupa lui "Guriţă" a fost lovită din plin de evadarea lui Bokila şi de o campanie de achiziţii fragilă spre inexistentă.

Prăbuşire aşteptată

Cine va trece mai repede peste obstacolele verii? Răspunsul l-a dat repede campioana, care a avut nevoie doar de o repriză pentru a-şi reconfirma dominaţia internă. Adi Popa (7) a pornit sarabanda spre buturile lui Pecanha cu o pătrundere solitară, blocată de Manasse cu preţul unui avertisment, care-l va costa în curînd eliminarea.

Iancu (15) şi Nikolici (16) au crescut presiunea într-un careu disperat al ploieştenilor pentru ca reduta să cadă finalmente, previzibil, în minutul 21: Tănase a trecut lejer de Neag în flancul stîng, i-a pasat în faţa porţii lui Nikolici, care a finalizat lejer pentru 1-0.

Pecanha îi ţine în viaţă pe "lupi"

Cu o trupă a "lupilor" debusolată, Steaua a continuat dansul. Şi, înainte de a face decisiv diferenţa, şi-a permis să rateze şi un penalty (27): Nikolici e faultat în careu de Manasse, petrolistul e eliminat pentru al doilea "galben", dar şutul de la 11 metri al lui Bourceanu e blocat de Pecanha.


Visele de revenire ale ploieştenilor n-au durat însă decît 6 minute, căci o centrare a lui Bourceanu l-a pus pe Szukala în postura marcatorului, cap perfect în plasa Petrolului (33).

Dar "Prinţul" a jucat?!

Iar conturile le reglează definitiv şi irevocabil Mihai Pintilii, cu un trasor de generic direct sub transversala lui Pecanha, incapabil să ţină piept de unul singur unei ofensive dezlănţuite (42). E 3-0 la pauză, ceasul arată 21:30, iar concluzia comic-amară se aude dinspre tribună: "Cel mai fericit e nea Gigi, că la Jilava se dă stingerea la 22:00, se culcă liniştit la scorul ăsta!".

Petrolul? Un conglomerat fără motivaţie şi reacţie, cu un Adrian Cristea aşteptat la revenire să lumineze mijlocul "găzarilor". A avut însă o apariţie lamentabilă, la fel cum a arătat Petrolul da capo al fine la apariţia de aseară. Cînd, e drept, în afara lui Bokila, au mai lipsit alţi

doi "grei": Alcenat şi Marinescu.

Aşteptîndu-l pe Piovaccari

După pauză n-a mai fost decît un amical cu gîndul la apropiatele partide europene. Hamza (51) a născut singura ocazie a Petrolului, încheiată însă cu un şut slab, iar lui Contra nu i-au ieşit nici mutările cu Romario şi Teixeira. Cînd e să se aleagă praful, se alege!

Reghe a schimbat şi el cu nou-veniţii Stanciu şi Piovaccari, primul intrînd în locul lui Iancu, amicul de peripeţii bahice. Iar italianul, în jumătate de ceas pe gazon, a scos un corner şi a lăsat încă fanii să-i aştepte execuţiile de golgeter.

De-acum, vin duelurile continentale, Steaua arată bine înainte de Vardar, iar Petrolul are motive să tremure pe traseul Finlanda/Feroe, în funcţie de adversarul pe care-l va afla azi, dintre Vikingur şi TPS Turku.

"Piovaccari mi s-a părut chiar mai slab decît Adi Rocha! La Steaua nu poţi să joci cînd eşti greoi ca el! Ori pui osul la bătaie, ori pleci!" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)

"Cred că totul s-a decis cînd am rămas în zece. Chiar a fost seara steliştilor, le-a ieşit totul. Cu Bokila pe teren, tot 0-3 ar fi fost" (Adrian Cristea, mijlocaş Petrolul)

"Sentimentul e foarte mişto, am luat un nou trofeu. Acum trebuie s-o batem clar pe Vardar, să rezolvăm calificarea din primul meci" (Daniel Georgievski, fundaş Steaua)

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Omul meciului

Mihai Pintilii, care a avut o evoluţie foarte bună aseară şi a marcat un gol superb, a fost declarat cel mai bun om al partidei cu Petrolul. Mijlocaşul a primit din partea sponsorului Puma o gheată imensă, însă organizatorii au avut o problemă înainte de a-i înmîna trofeul lui Pintilii, întrucît Georgievski furase pantoful gigant şi fugise cu el la vestiar, spre amuzamentul colegilor.

Gazon acceptabil

Oficialii Primăriei şi cei ai ALPAB au avut zile de coşmar înaintea partidei de aseară. Atacat dur de preşedintele FRF, primarul general a trimis echipe specializate la stadion, care au reuşit, cît de cît, să peticească zonele arse de gazon.

Cosmin Contra chiar s-a temut de accidentări din cauza ierbii: "Mi se pare că s-au chinuit să înverzească gazonul, nu să-l facă practicabil. Sper să nu se accidenteze nimeni pentru că terenul arată foarte rău". Pe Arena Naţională se mai joacă două meciuri în următoarele zile: Astra - Domzale, în această seară, şi Steaua - Vardar Skopje, marţi.

Finaliste în haine noi

Atît Steaua, cît şi Petrolul au jucat în Supercupa României în noile echipamente, cu care vor evolua în acest sezon competiţional. Dacă Steaua a rămas fidelă brandului Nike, prahovenii au schimbat partenerul tehnic, apelînd începînd din acest an la un echipament al celor de la Puma. Roş-albaştrii au renunţat la modelul de anul trecut, preferînd un tricou asemănător cu cel al Barcelonei, iar "lupii", unul tradiţional galben.

Tragedie înainte de meci

În timpul deplasării la Bucureşti, unul dintre suporterii ploieşteni a fost implicat într-o altercaţie, iar în urma incidentului s-a dezechilibrat şi a căzut din tren, lovindu-se la cap. La faţa locului şi-au făcut apariţia reprezentanţii SMURD, dar, din păcate, fanul nu a mai putut fi salvat. După acest incident, mai mulţi suporteri care s-au aflat în vagonul în care s-a petrecut incidentul au fost luaţi de poliţişti la audieri în Bucureşti. Din primele informaţii, persoana decedată lucra ca şofer de autobuz la Ploieşti şi avea doi copii.

Încălzirea pe "Două fire, două paie"

Înaintea fluierului de start, trupa Mandinga, care a reprezentat România la Eurovision, a fost invitata specială a FRF pentru un concert de doar cinci minute. Trupa a pregătit o variantă proprie a piesei Ciuleandra, cîntată de Maria Tănase. O altă surpriză pentru cei din tribune a fost lansarea oficială a unui nou hit, "Colours", piesa care a fost desemnată imnul Jocurilor Naţionale Reunite, o nouă competiţie sportivă ce va fi lansată în curînd în România.

Roma are banii pentru Chiricheş!

Presa din Italia a dezvăluit ieri ce şansă are Chiricheş să plece curînd de la Steaua: Roma îl vinde pe stoperul brazilian de 19 ani Marquinhos la Barcelona pe 25 de milioane de euro. Potrivit jurnaliştilor din Peninsulă, giallorossii l-ar lua pe Chiricheş ca să-l substituie pe sud-american şi ar folosi restul banilor în operaţiunea de achiziţionare a mijlocaşului Strootman, de la PSV, cel mai tînăr căpitan din istoria "naţionalei" Olandei, la 22 de ani. Roma ar fi dispusă să dea însă doar 6,5 milioane pentru apărătorul Stelei.

Balaj a dat penalty

Steaua a amînat momentul în care a făcut 2-0. Roş-albaştrii au avut un penalty la un fault al lui Manasse la Nikolici. Fundaşul din Republica Centrafricană l-a tras pe stelist în careu şi a luat al doilea "galben", fiind eliminat. Deciziile, importante pentru desfăşurarea jocului, le-a luat arbitrul adiţional Cristi Balaj, aflat pe linia de tuşă, lîngă bară. Băimăreanul i-a atras atenţia lui Haţegan că a fost fault. Bourceanu a tras, dar Pecanha a salvat.

Manasse, trei penalty-uri Stelei!

Un petrolist a provocat trei penalty-uri în favoarea Stelei în numai trei luni! E vorba despre Manasse Yamissi. Africanul a creat lovitura de pedeapsă pe care Bourceanu a ratat-o în minutul 30. În returul campionatului, Manasse a provocat două lovituri de pedeapsă în favoarea Stelei în acelaşi meci! Echipa lui a izbutit să anuleze avantajul roş-albaştrilor şi să obţină un punct, 2-2.

INBOX:

- Plecat liber de contract de la Rapid în această vară, Peterson Pecanha a debutat oficial în tricoul Petrolului. Portarul a jucat 25 de meciuri în Liga 1 pentru giuleşteni.

- Ca şi la meciul cu CFR Cluj din Cupa României, Cosmin Contra nu a putut sta pe bancă din cauza unei suspendări. Antrenorul Petrolului s-a poziţionat în spatele băncilor de rezerve.

- Înaintea jocului, mai mulţi bişniţari încercau să scape de biletele pe care le cumpăraseră pentru acest joc. Un tichet de acces la tribuna I era vîndut chiar şi cu 20 de lei, cu 40 mai ieftin decît preţul oficial!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.