Aflaţi în insolvenţă, cei de la Universitatea Cluj mai pierd un jucător înaintea startului noului sezon din Liga 1.
Este vorba despre Bogdan Apostu. Jucătorul de 31 de ani a ajuns în Australia, la Melbourne Heart, a doua echipă din oraş.
"În cazul în care confirm aşteptările, am şanse să fac pasul spre prima echipă a oraşului, Melbourne Victory, care este patronată de un român. O să semnez un contract cu divizionara secundă pînă în luna septembrie, cînd se termină campionatul, iar din octombrie, cînd începe prima ligă, poate fac trecerea la cealaltă echipă.
Sper să mă acomodez rapid cu clima, cu fusul orar, asta e cel mai important. Nu cunosc nivelul, nu ştiu exact ce mă aşteaptă, dar cred că voi face faţă", a declarat Apostu pentru sportarad.ro.
{{text}}