Sporturi   •   Altele   •   RĂZBOI PE BANII MTS

Federaţiile de karate şi arte marţiale răspund dur la intenţia MTS de a tăia din premii: "Acuzele lor se bazează pe minciuni. E o mare ipocrizie!"

Articol de Marian Ursescu, Mirela Neag   —  vineri, 12 iulie 2013

Amatto Zaharia, preşedintele FR Kempo, spune că pentru o medalie la karate MTS investeşte aproximativ 3.000 de euro, iar pentru o medalie olimpică se cheltuiesc în jur de 250.000 de euro! "Vor să ne ia şi cei 3.000 de euro şi nu ştiu cum?"

Ministrul tineretului şi sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat că doreşte să schimbe legislaţia în vigoare pentru ca MTS-ul să nu mai fie nevoit să acorde federaţiilor de karate jumătate din sumele alocate premierilor pentru un an întreg, pe întreg sportul românesc.

"Aceste federaţii au ajuns să primească mai mult de jumătate din banii alocaţi pentru premieri. Ceva nu este în regulă! Tocmai de aceea, săptămîna viitoare, la şedinţa Consiliului Naţional, voi face cîteva propuneri în acest sens", a declarat Bănicioiu.

Iau jumătate din banii pe un an întreg » Artele marţiale şi karatele sînt premiate cît restul sportului românesc la un loc


"Nu sîntem obişnuiţi să întoarcem şi celălalt obraz!"

Amatto Zaharia, preşedintele FR Kempo, federaţia arătată cu degetul de cei din MTS pentru că a cîştigat 51 de medalii la Mondialele şi Europenele de seniori din acest an, spune că cei din MTS îi atacă nefondat.

"Este o mare minciună şi o mare ipocrizie. Timp de 20 de ani a fost aceeaşi situaţie în MTS şi nimeni nu s-a văitat. Nici un ministru nu a atacat federaţiile pe acest motiv, din contră, toţi au încercat să dezvolte sporturile şi federaţiile. Doamna Tocală m-a acuzat public prin declaraţiile făcute. Ţin să o anunţ că noi nu sîntem obişnuiţi să întoarcem şi celălalt obraz atunci cînd sîntem atacaţi, ci din contră", ameninţă Amatto Zaharia.

Reguli pentru premiere impuse de MTS

Şeful FR Kempo spune că ministerul, de pe timpul ministrului Monica Iacob Ridzi, a impus nişte reguli clare pentru ca premierile competiţiilor internaţionale de karate să poată fi făcute.

"De exemplu, la un Campionat Mondial, trebuie să participe minimum 30 de ţări, de pe trei continente, iar la fiecare categorie să ia startul minimum opt sportivi! Sînt sporturi olimpice, de exemplu canotajul, care abia strîng cinci-şase bărci ca să se dispute cursa, la o competiţie! Noi am avut 45-50 de ţări la ultimul Mondial şi au fost şi 15 sportivi la categorie", a declarat Zaharia.


"Efortul financiar al MTS pentru o medalie neolimpică e de aproape 3.000 de euro, adică de 70-80 de ori mai mic decît pentru un sport olimpic. Pentru o medalie olimpică se investesc peste 250.000 de euro", declară Amatto Zaharia.

"Dacă sînt corecţi cei din MTS, să prezinte oficial cuantumul investit pentru medalii, pe fiecare sport în parte! Noi respectăm efortul sportivilor olimpici pentru ceea ce fac, dar nu dorim decît ca şi noi să avem parte de acelaşi respect. Vor să ne ia cei 3.000 de euro ai noştri pentru a-i adăuga la cei 250.000 de euro ai lor? Ruşinos comportament, antisportiv şi lipsit de fair-play!", a încheiat preşedintele FR Kempo.

Mărăşescu le-a tăiat premierile

Cu premieri masive de medalii la arte marţiale şi karate s-a confruntat şi Nicolae Mărăşescu în cele trei mandate de secretar de stat în MTS pe care le-a avut. "Situaţia a început să capete amploare în anii 1996-1998. Atunci a început să se scindeze Federaţia Română de Arte Marţiale în cele 7 de acum. Şi au început să vină la aprobat dosare cu zeci şi sute de medalii", a povestit Mărăşescu.

"Atunci am cerut să fie verificate federaţiile, la deconturile după aceste competiţii, la calitatea concursurilor, şi cînd am descoperit nereguli grave am anulat toate premierile", a mai spus fostul demnitar.

Acesta este de părere că MTS ar trebui să facă o selecţie riguroasă a competiţiilor de arte marţiale şi karate. "Dacă România merge la un European cu o sută de sportivi şi la fel merg şi celelalte ţări, se strînge un număr imens de concurenţi, ceea ce e greu de crezut. Este un haos organizat, calculat!"

"Cei din MTS bagă toate stilurile de karate în aceeaşi categorie. E ca şi cum ai crede că boxul, judoul şi luptele sînt la fel. Kempo diferă de karate, wu-shu şi alte stiluri. Dar pentru asta trebuie să ai cunoştinţe de karate" (Amatto Zaharia, preşedinte FR Kempo)

"La Europenele de karate Skdun din aprilie, unde România a cucerit 104 medalii, am stat şi m-am întrebat cînd s-au mai întrecut sportivii dacă imnul a fost cîntat de atîtea ori?!" (Carmen Tocală, secretar de stat MTS)

"Nu poţi avea şapte Campionate Mondiale şi şapte Campionate Europene într-un singur an! Nu mai sîntem dispuşi să tolerăm această situaţie" (Nicolae Bănicioiu, ministrul TS)

Florentin Marinescu: "Mergem la competiţiile aprobate de MTS!"

Florentin Marinescu, preşedintele FR de Arte Marţiale, spune că programele fiecărui organism sînt controlate de MTS. "Calendarul intern şi internaţional e aprobat de minister".

Şeful celei mai cunoscute federaţii dintre cele de karate, Florentin Marinescu, preşedintele de la Federaţia Română de Arte Marţiale, îi transmite ministrului Nicolae Bănicioiu că nu trebuie să se plîngă de situaţia creată.

"Eu nu cred că cei din minister au dreptate. Toate federaţiile participă la competiţii pe baza programelor aprobate de MTS. Atît timp cît există nişte legi, cît există un program respectat, nu au ce să facă! Ei au posibilitatea să dea legi în funcţie de dorinţele societăţii noastre către sport", a declarat Marinescu.

Karatele sînt sportul cu ponderea cea mai mare

Florentin Marinescu adaugă că "dacă mîine se dă o lege, prin absurd, prin care să se interzică practicarea karatelor, celelalte sporturi nu ar avea de cîştigat. Karatele se practică la nivel de masă, e sportul cu cea mai mare pondere pe plan naţional. Prin interzicere, practicanţii de aici nu se duc să facă box, canotaj sau tenis!".

Nici cu ideea creditată de cei din MTS, cum că federaţiile de karate primesc foarte mulţi bani, comparativ cu celelalte federaţii, Marinescu nu e de acord.

"Banii care se acordă la noi pentru o sută de persoane sînt luaţi de sporturile olimpice pentru 15-20 de sportivi. E de cinci-şase ori mai mult! Ministerul trebuie să se gîndească la binele sportului, sportul să funcţioneze în România, pentru că în momentul de faţă nu mai merge", a încheiat preşedintele FRAM.

Carmen Tocală: "Vom premia un singur Mondial şi un singur European pe an"

Carmen Tocală, secretar de stat în MTS, i-a anunţat ieri pe reprezentanţii celor 7 federaţii naţionale de arte marţiale şi karate că ministerul nu va mai oferi recompense în bani pentru orice medalie mondială sau europeană.

Timp de trei ore au discutat ieri reprezentanţii celor 7 federaţii naţionale de arte marţiale şi karate cu secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală. Tema: premierile sutelor de medalii mondiale şi europene cîştigate an de an de sportivii români. Un efort financiar de aproape două milioane de euro pe an, atît cît primeşte restul sportului românesc la un loc.

- Doamnă ministru, s-a ajuns la o înţelegere?

- Da. Se vor constitui două comisii de lucru. Una se va ocupa de o posibilă unificare a acestor federaţii, iar cealaltă va stabili un cod sportiv de participare la competiţiile internaţionale, că sînt olimpice sau nu.

- Olimpică este doar taekwondo!

- Da. Şi le-am cerut acestora să ne propună un program de competiţii pentru ca să califice sportivi la Jocurile Olimpice. Este cenuşăreasa dintre cele şapte. Are cele mai slabe rezultate, dar există şi o explicaţie. Aici există un sistem de selecţie şi participare la Mondiale şi Europene foarte riguros.

- Si ce înseamnă acest cod sportiv?

- Le-am spus că ministerul nu va mai autoriza decît un singur Campionat Mondial şi un singur European. Asta înseamnă ca vom premia doar medaliile cucerite la aceste competiţii.

- Şi dacă se întorc de la aceste concursuri cu şi mai multe medalii?

- Nu va fi posibil pentru că va trebui să stabilească criterii de participare. Să organizeze competiţii de selecţie în urma cărora să nu se mai plece cu grămada. În celelalte sporturi, olimpice sau nu, la Mondiale, fiecare ţară participă cu un număr limitat de sportivi. Nu poţi merge acolo cu o sută de reprezentanţi! Şi mai mult, aceste Mondiale şi Europene trebuie să fie obligatoriu organizate de către federaţia internaţională la care sînt afiliaţi! Nu o să mai acceptăm competiţii organizate de către alte foruri.

- Cum au reactionat partenerii de discuţii?

- Multe nu le-au convenit, dar aşa nu se mai poate continua! Recunosc că fenomenul a luat amploare, dar nu trebuie să ne pierdem raţiunea. Trebuie să limpezim apele!

- Credeţi că se vor unifica?

- Sincer? Nu cred. Mi-aş dori, dar nu cred...

7 milioane de lei au cumulat premierile acordate de MTS în 2012 celor şapte federaţii de karate şi arte marţiale. Celelalte federaţii olimpice şi neolimpice au încasat în total 8 milioane

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.