Nicolae Cristescu le-a promis fanilor atunci cînd a preluat clubul de la George Copos că are în proiect construirea unui nou stadion.
"Nu se poate", acestea sînt cuvintele preşedintelului CS Rapid, Valentina Ionescu Caciureac. Chiar şi aşa, aceasta anunţă că în scurt timp stadionul va fi renovat.
Nu se va construi nici un stadion nou aici. Nu avem unde, sîntem între şinele de tren şi şinele de tramvai. Chiar şi să vrea noii acţionari ai Rapidului, nu vor putea.
Ceea ce pot garanta eu este că se vor efectua lucrări de modernizare a stadionului, va arăta altfel în scurt timp”, a declarat Valentina Ionescu Caiureac, pentru sportrevolution.ro.
Valentina Caciureac a anunţat că noii conducători trebuie să achite datoriile pentru a putea juca în Giuleşti.
“Trebuie să plătească datoriile pentru a face un nou contract cu ei. Sînt în cuantum de 20.000 de lei, nu-i cine ştie ce, dar ca s-o luăm de la zero trebuie achitate”, a completat Valentina Caciureac, pentru sursa citată.
{{text}}