International   •   Liga Campionilor   •   Steaua - Vardar, marţi, ora 20:45, în direct pe Digi 1, livetext pe gsp.ro

2 zile pînă la meci » Antrenorul lui Vardar ştie cum poate fi anihilată Steaua

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 14 iulie 2013

Blagoja Milevski, antrenorul lui Vardar, crede că linia de mijloc e cheia Stelei şi pariază că echipa lui o va putea stopa.

Vardar vine la Bucureşti montată ca pentru meciul sezonului. "Obligaţia noastră este să jucăm cu inima, indiferent că ne vom califica ori nu", a anunţat Blagoja Milevski, tehnicianul macedonenilor.

Vardar a prins doar turul al doilea în ediţia trecută a competiţiei, din care a ieşit după 2-3 în deplasare şi 0-0 acasă cu BATE Borisov. Bieloruşii au acces apoi în grupele Champions League, unde le-au bătut cu 3-1 şi pe Lille, şi pe Bayern.

"Steaua e diferită de BATE Borisov, românii sînt mai compacţi şi mai agresivi. Mijlocul e tare, excelent, numai dacă vom bloca jucătorii din zona aceasta vom putea spera la un succes", crede Milevski.


Kostovski, golgeterul campionatului trecut cu 22 de goluri, cu unul mai mult decît a marcat Rusescu în Liga 1, s-a interesat despre ce se petrece la Steaua: "Ştiu că atmosfera din lot e bună, că echipa e puternică, iar publicul de la Bucureşti e fantastic. Dar eu îmi menţin părerea că sîntem în stare să facem o surpriză marţi".

"Singura variantă ca să obţinem un rezultat pozitiv la Bucureşti este ca fiecare dintre jucătorii mei să prindă o seară foarte bună, să evolueze la capacitatea maximă" (Blagoja Milevski, antrenor Vardar)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.