Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat, printre altele, că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Boşcodeală pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.
Potrivit procurorilor, în perioada 2002 - 2008, primarul municipiului Buzău a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi al dreptului de a folosi complexul sportiv find societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive.
"În cursul anului 2008, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian a dispus, în mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău cu titlu de finanţare nerambursabila - din care suma de 279.496,32 lei reprezintă plăţi directe efectuate către Regia Autonomă Municipală (RAM) Buzău (unitate din subordinea Consiliului local Buzău, la care Asociaţia sportivă avea debite restante).
De această sumă de bani a beneficiat, în mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzău (agent economic privat la care primarul era acţionar, în calitate de persoană fizică), firmă cu care Asociaţia sportivă avea încheiat un protocol conform căruia se obliga, contrar legii, să susţină activitatea sportivă a societăţii comerciale cu sumele primite de la bugetul local. De asemenea, S.C. Fotbal Club Gloria S.A. Buzău fusese obligată, prin hotărâre judecătorească, la plata debitelor restante către RAM Buzău, în solidar cu Asociaţia sportivă (suma de 279.496,32 lei)", precizează DNA.
În acest mod, susţin anchetatorii, bugetul local al municipiului Buzău a fost prejudiciat cu suma de 1.633.496,32 lei.
sursa: Mediafax
{{text}}