Fotbal   •   Liga 2   •   CRAIOVA

Leul cu două capete » Care sînt diferenţele între "Universitatea Olguţei" şi "Universitatea lui Mititelu"

+3 Foto
Ieri, CS Universitatea a jucat un prim meci de verificare, 3-2 cu Fortuna Brazi Foto: rpressport.ro

Articol de Răzvan Luţac   —  joi, 18 iulie 2013

Formaţia susţinută de Primăria din Bănie, SC Universitatea, va evolua pe "Ion Oblemenco" şi a disputat ieri primul meci din această vară, 3-2 cu Brazi. FC Universitatea, trupa susţinută de Adrian Mititelu, aşteaptă 20 iulie şi are drept casă stadionul din Severin: e data la care ar primi confirmarea că poate juca în L2

Oraşul care nu e scindat nici de impunătorul Jiu, rîu care şerpuieşte pe dinafara urbei, e împărţit în două de fotbal! Pînă acum, oltenii au avut două echipe doar în memorie: cea a lui Ion Oblemenco, prima campioană a Băniei, şi generaţia Craiovei Maxima, cîştigătoare a eventului din 1981.



În această vară, peste noapte, craiovenii s-a trezit însă cu două trupe. După ce n-au avut fotbal, nici măcar de L2, din 2011! Grupările sînt total diferite, însă pretind un trecut comun. Una dintre ele, susţinută de edilul oraşului, Olguţa Vasilescu. Cealaltă, proprietatea lui Adrian Mititelu!



CSU contra FCU

Diferenţele se văd încă din titulatură. Autorităţile susţin "SC Universitatea", în timp ce Mititelu stăpîneşte "FC Universitatea". Şi oraşele-gazdă sînt diferite: primii vor juca chiar în Bănie, ultimii la Severin.



Cei doi antrenori, Lincar şi Napoli, au strîns, pînă acum, în jur de 20 de jucători. Dacă la SC U au apărut fotbalişti din toate zările, aduşi în mici grupuri de la Iaşi, Delta Tulcea, Tîrgu Mureş sau Mioveni, Mititelu a recuperat cîţiva dintre fotbaliştii plecaţi după retrogradare şi a completat lotul cu juniori 1994. Urmează cantonamente şi amicale pentru cele două echipe. Pînă în septembrie: luna în care cele două s-ar putea întîlni în liga a doua!





CS U CRAIOVA

VA JUCA ÎN Liga a doua, posibil Seria B2

STADION: "Ion Oblemenco" (25.252 locuri)

BUGET: 2 milioane de euro

CONDUCERE: Adrian Andrici, Laviniu Beze (finanţatori), Corneliu Stroe (preşedinte CA), Felix Grigore (director general), Pavel Badea (director executiv), Gică Craioveanu (director imagine), Zeno Bundea (director sportiv)

STAFF: Erik Lincar (antrenor principal), Ştefan Nofitovici (antrenor secund), Iulian Nedu (antrenor cu portarii)

PROGRAM: În pregătire la Mogoşoaia: amical cu CS Baloteşti vineri, sîmbătă pleacă într-un cantonament în Serbia



PORTARI

Bojan Brac, 24 ani - ultima oară la Hajduk Kula

Mihai Gherasim, 19 ani - ACS Poli

FUNDAŞI

Ovidiu Cherciu, 19 ani - Petrotub Roman

Marian Cîrjă, 26 ani - Oţelul Galaţi

Zoran Ljubinkovici, 31 ani - Oţelul Galaţi

Sebastian Remeş, 21 ani - Honved Budapesta

Marian Scarlat, 25 ani - Delta Tulcea

Ionuţ Stancu, 30 ani - Mioveni

Gabriel Velcovici, 28 ani - Gloria Bistriţa

MIJLOCAŞI

Cristian Bardu, 33 ani - CS Otopeni

Enache Cîju, 29 ani - Delta Tulcea

Ramses Gado, 31 ani - CSMS Iaşi

Cristian Ganea, 21 ani - FCM Tg. Mureş

Adrian Ionescu, 28 ani - Delta Tulcea

Florian Pîrvu, 22 ani - CSM Rm. Vîlcea

Florin Pătraşcu, 27 ani - CS Mioveni

Gabriel Precup, 26 ani - FCM Tg. Mureş

Valetin Trestenicu, 20 ani - Gloria Bistriţa

ATACANŢI

Dragoş Dragalina, 25 ani - CS Mioveni

Răzvan Gorovei, 19 ani - CSMS Iaşi

Ousmane Gueye, 19 ani - Dunărea Galaţi

Lucian Pîrvu, 31ani - CS Otopeni

Albert Voinea, 20 ani - Pandurii (împrumut)



"Vom face tot posibilul pentru promovarea în Liga 1. Cred că putem realiza asta. Altfel nu mai veneam aici!"

Erik Lincar, antrenor SC Universitatea





FC U CRAIOVA



VA JUCA ÎN Liga a doua, posibil Seria B2 (dacă întruneşte condiţiile)

STADION: Municipal (Severin, 20.322 locuri)

BUGET: 1,5 milioane de euro

CONDUCERE: Adrian Mititelu (patron), Vlad Roşca (director general), Gigel Preoteasa (secretar general), Marcel Iancu (director executiv), Sorin Joavină (director administrativ), Mircea Moise (avocat), Ion Spînu (director de comunicare)

STAFF: Nicolo Napoli (antrenor principal), Andrei Tohăneanu (medic). Vor mai veni apropiaţi ai italianului, Dragoş Bon, Petrişor Bondrea, Ovidiu Turcu (antrenori copii şi juniori)

PROGRAM: Reunire pe 22 iulie, pregătirea începe pe 26 iulie, primul amical pe 4 august, la Severin



PORTARI

Dumitru Hotoboc, 34 ani - CS Severin

Andrei Preda, 24 ani - Rapid Suceava



FUNDAŞI

Lucian Avram, 19 ani - centrul de juniori

Sorin Buşu, 24 ani - Chindia Tîrgovişte

Bogdan Ciocîrlă, 18 ani - centrul de juniori

Vasile Stănia, 19 ani - centrul de juniori

Dorel Stoica, 34 ani - CS Severin

Ionuţ Mîrzeanu, 19 ani - centrul de juniori



MIJLOCAŞI

Georgian Dinu, 19 ani - centrul de juniori

Irinel Miu, 19 ani - centrul de juniori

Alexandru Ologu, 24 ani - Năvodari

Lucian Pătru, 18 ani - centrul de juniori

Nelu Nicolae, 22 ani - CSM Rm. Vîlcea

Eugen Rioşanu, 28 ani - FC Caracal

Robert Săceanu, 30 ani - Gloria Bistriţa



ATACANŢI

Cătălin Bălan, 19 ani - centrul de juniori

Robert Căle, 20 ani - Apă Craiova

Cătălin Crăciun, 21 ani - CS Severin

Mihai Dina, 27 ani - ACS Poli

Ovidiu Stoianof, 28 ani - Farul



"Am depus documentele la FRF pentru 20 de jucători, mai sîntem în negocieri şi cu alţi 16. Încă de acum două luni m-am înţeles cu Nicolo Napoli, dar şi cu jucătorii"

Adrian Mititelu, patron FC Universitatea





7 septembrie este data în care ar urma să înceapă noul sezon de liga a doua



Show la primul amical

Ieri, CS Universitatea a jucat un prim meci de verificare, 3-2 cu Fortuna Brazi. Meciul a avut două reprize a cîte 60 de minute. S-au remarcat atacanţii Albert Voinea, golgeterul ultimei ediţii din L2, Seria B2 şi Ousmane Gueye, fratele cunoscutului Gueye Mansour, fost jucător la Poli Timişoara. Aceştia au înscris în minutele 60 şi 118, cealaltă reuşită fiind semnată de Ionuţ Stancu (75). (Ionel Luţan)



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.