Tragerea la sorţi îi dă dreptul echipei lui Reghecampf să joace manşa a doua la Bucureşti, fapt pe care ea îl consideră un avantaj important. ”Ce e mai important pentru fotbalul românesc: să avem gazon bun sau o echipă în Ligă?”, întreabă Mihai Stoica. Campioana mai are o grijă: poate întîlni Astra şi Tbilisi în doar 48 de ore.
Steaua desfiinţează planul cu care Mircea Sandu vrea să refacă iarba de pe Naţional Arena. Preşedintele Federaţiei s-a adresat UEFA pentru ca formaţia campioană a României să joace în deplasare manşa a doua din turul al treilea preliminar al Champions League, FRF sperînd să cîştige astfel timpul necesar înlocuirii gazonului. Dar Steaua estimează că va avea dueluri complicate cu Dinamo Tbilisi şi vrea să folosească în avantajul ei dreptul pe care i-l conferă tragerea la sorţi, de a disputa meciul al doilea, decisiv, la Bucureşti.
"Iarba sau competiţia?"
Sandu are acelaşi plan şi pentru Steaua, şi pentru Astra. În cazul în care vor trece de Omonia Nicosia, giurgiuvenii ar urma să joace şi ei tot în deplasare returul, ca să-i facă loc Federaţiei pentru refacerea ierbii. Mihai Stoica anunţă oficial că nu e de acord să cedeze atuul obţinut la tragerea la sorţi: "Vrem să jucăm returul la Bucureşti, aşa cum e stabilit în acest moment. Am mers la meciul Astrei cu Omonia şi am putut observa că terenul nu e în cele mai bune condiţii. Dar întreb: ce e mai important pentru fotbalul românesc, să facem un gazon bun sau să avem o echipă calificată în grupele Ligii Campionilor?".
Giurgiu-Tbilisi în 48 de ore!
Steaua poate ajunge în conflict şi cu Astra, echipa cu care împarte Naţional Arena în cupele europene. Motivul? E posibil ca UEFA să programeze marţi sau miercuri meciul tur cu Dinamo Tbilisi. Or, roş-albaştrii au deja o partidă fixată pentru duminică, 28 iulie, contra Astrei, în Lliga 1, deci există posibilitatea ca ei să joace duminică în campionat şi marţi în Champions League!
Asta ar însemna ca Reghecampf să fie obligat să menajeze jucătorii de bază într-unul dintre aceste două jocuri, probabil în meciul din campionat. Reprogramarea partidei de la Giurgiu e complicată, deoarece pentru asta e nevoie de acordul Astrei, iar Tembo şi Fatai joacă joi, pe 25 iulie, la Nicosia, în Europa League. Şi nu le-ar conveni deloc să mute derby-ul cu Steaua sîmbătă şi să fie ei cei forţaţi să participe la două lupte în 48 de ore, în locul rivalilor roş-albaştri.
Portarul şi doi atacanţi
Mihai Stoica a caracterizat-o pe Dinamo Tbilisi: "Portarul Loria e de mare valoare, apărătorii sînt puternici, mijlocaşii foarte agresivi, iar atacanţii, Dvali şi Xisco, excelenţi. Xisco e golgeterul campionatului, în timp ce Dvali are o viteză foarte bună şi a fost şi el printre principalii marcatori din campionat, plus că face parte din "naţionala" Georgiei".
"Naţionala" joacă la o lună după Steaua
Mircea Sandu insistă pentru schimbarea gazonului de pe Naţional Arena în august, pentru că echipa naţională va juca şi ea curînd. Pe 6 septembrie, "tricolorii" vor evolua acasă împotriva Ungariei. Tot pe Arena Naţională se va disputa şi amicalul cu Slovacia, de pe 14 septembrie.
"Am văzut-o pe Dinamo Tbilisi într-un amical cu Şahtior în vara asta, fiindcă sîntem profesionişti, nu stăm să jucăm table în hotel. Tbilisi era a treia ca valoare, după Maccabi şi Molde, pe care speram să le evităm" (Mihai Stoica, manager Steaua)
"Dinamo Tbilisi e foarte puternică, poate pune probleme oricărui adversar. Are jucători buni, greu de blocat. Îi ştiu din amicale, o să mă concentrez mai mult pe georgieni după returul cu Vardar" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)
"Steaua cred că merge mai departe, deşi a avut ghinion la tragerea la sorţi. Eu pariez că vom avea trei echipe în grupele Champions League şi ale Europa League!" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)
{{text}}