Liga 1

VIDEO Au început cu "Strîmbu'"! » La primul meci din istorie în Liga 1, FC Botoşani a scos un 0-0 cu CFR Cluj

+3 Foto
Florin Costea nu a impresionat la debutul său în tricoul clujenilor

Articol de Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Moldovenii au rezistat eroic, timp de 82 de minute, cu un om în minus: ardelenii au atacat şi cu patru vîrfuri, Rui Pedro şi Kapetanos au ratat ocazii uriaşe.

"Să nu se-ntîmple ceva în oraş, Doamne fereşte, că tot serviciul judeţean de ambulanţă e aici!", era descrisă, din tribună, atmosfera de pe "Municipalul" botoşănean. Primul meci din istoria oraşului în prima ligă a fost salutat de peste 8.000 de oameni, iar optimismul roş-alb-albastru era copleşitor. Lumea n-a fost doborîtă nici de începutul ratat: a erupt la eliminarea propriului căpitan, Dinu, fault ca ultim apărător la Rui Pedro. Din vulcan de sărea lava, ajungea pîn' la Suceava!

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Un "roşu" şi o ocazie
N-a fost un botez ratat, nici pe departe sentimentul trăit de un puşti intrat pentru prima oară în vestiar şi aruncat într-un lighean de colegii cu vechime. Mai degrabă un duş fierbinte! Moldovenii au reacţionat zgomotos la eliminare: orice fluier al bucureşteanului Avram era sunet de bomfaier pentru suporteri. Nelipsitul "Hoţii!" era scandat mai ceva ca în aglomeratele autobuze din Ferentari, iar gălăgia colectivă a părut că îi impresionează pe ardeleni. N-au reuşit să rupă echilibrul pînă la pauză: singur cu portarul, Rui Pedro a tras peste (35), Botoşaniul a replicat prin şarje din partea lui Fulop şi recuperări ale cuplului Vaşvari - Croitoru.

Egal cu echipa-Cadu
Repriza a doua a început cu acelaşi duet asediu-redută, anihilat de respingerile tip Pinball marca Ursu şi Tincu. Plus un entuziasm triplat la primul corner al gazdelor, obţinut de Croitoru. După un duel cu portughezul Cadu, "care cîştigă cît tot primul 11 de la FC Botoşani", zvon care circula pe la masa presei! CFR-ul a părut o fabrică de pase greşite, care i-a îmbogăţit salba de fire albe "Puriului" Rednic. Care a răguşit la a doua mare ocazie clujeană: cap Kapetanos cu un sfert de oră înaintea finalului, minge căzută pe bară!

Finalul a sfîrîit pe grătarul oval, Botoşani a obţinut primul punct din istorie în prima ligă. Pentru CFR e doar sezon de titlu. Nu şi un joc corespunzător.

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

MM s-a luat de arbitraj
Managerul Stelei, Mihai Stoica, a postat pe contul personal de facebook un mesaj ironic la adresa lui Marius Avram, chiar în timpul meciului dintre FC Botoşani şi CFR Cluj. În prima repriză, Stoica a scris pe reţeaua de socializare: "Avram nu-i dă lui Sepsi cartonaş galben pentru atac brutal, dar îi dă lui Croitoru degeaba. A început treaba...". La finalul meciului, MM a revenit cu o completare: "Au fost singurele greşeli. În rest, arbitrajul a fost impecabil".

INBOX
- PREMIU. Înaintea partidei, Cristi Popovici a primit Premiul Fair-play din partea FRF. Distincţia a fost înmînată de către observatorul jocului, Gheorghe Chivorchian.
- BANNER. Galeria Botoşaniului a celebrat promovarea: "Un vis devenit realitate. Atacăm Liga 1 cu demnitate"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.