Jucătorii lui Vardar Skopje promit răzbunare, chiar dacă au pierdut cu 3-0 la Bucureşti şi şansele de calificare sînt aproape nule.
Macedonenii speră ca în această seară să cîştige manşa retur contra Stelei din Champions League. Chiar dacă la Bucureşti au fost călcaţi în picioare de roş-albaştri, elevii lui Blagoja Milevski cred că pot produce o minune: "E clar că nu prea mai avem şanse la calificare, dar atît timp cît speranţe încă mai există, vom încerca să facem acest lucru. Avem nevoie de sprijinul celor din tribune şi vrem să oferim mai multe decît la meciul de la Bucureşti. Acum jucăm în faţa publicului nostru şi sperăm să ne conducă spre o victorie, împotriva unei echipe puternice ca Steaua", a precizat Mite Cikarski, fundaşul echipei.
"Am avut o zi proastă la Bucureşti"
Cu trei goluri luate în deplasarea de pe Arena Naţională, portarul Igor Pavlovici crede că doar fanii le pot ajuta pe gazde să cîştige duelul de azi: "Nu mai avem nimic de pierdut, trebuie să purtăm o luptă agresivă în meciul retur cu Steaua. Sper să vină cît mai mulţi fani la stadion şi să avem sprijinul lor pentru a încerca să producem o surpriză. Putem mai mult decît am arătat la Bucureşti, chiar dacă Steaua a confirmat aşteptările noastre, fiind cu adevărat o echipă foarte puternică".
De aceeaşi părere e şi tehnicianul Milevski: "Sper ca suporterii noştri să umple stadionul şi să arate că sîntem o naţiune fotbalistică, aşa cum a arătat publicul român la Bucureşti. Meciul din tur a reprezentat una din zilele noastre proaste, nu cred că se poate repeta. Vrem să demonstrăm că ştim să jucăm fotbal şi că putem fi competitivi în faţa Stelei. Steaua este o echipă mare şi a ştiut să profite de momentele noastre de slăbiciune şi deconcertare".
Pînă ieri seară se vînduseră puţin peste 5.000 de bilete, dar macedoneni speră să aibă în tribune măcar 10.000 de susţinători diseară.
"Cei care vor intra în teren vor încerca să dea totul şi să corecteze impresia lăsată în primul meci. Sperăm într-o victorie" (Blagoja Milevski, antrenor Vardar Skopje)
"Ştim că o să ne fie foarte greu să cîştigăm în faţa unui gigant ca Steaua, dar fotbalul e un sport şi sperăm într-un succes!" (Blagoja Milevski, antrenor Vardar Skopje)
14-0 a fost raportul ocaziilor în favoarea campioanei României în meciul tur cu Vardar, conform monitorizării InStat
6,25 e cota la casele de pariuri pentru o victorie a lui Vardar, în timp ce roş-albaştrii au cota 1,57
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Dubla" cu Tbilisi se joacă marţea
UEFA a stabilit data celor două meciuri cu Dinamo Tbilisi, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Turul va avea loc marţea viitoare, pe 30 iulie şi se va disputa în capitala Georgiei, în timp ce returul va avea loc la Bucureşti, pe 6 august, stadionul fiind încă sub semnul întrebării, Steaua dorind cu insistenţă să poată evolua pe Arena Naţională.
Îi vrea pe tineri titulari
Preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, e fericit că Reghe va miza în returul cu Vardar pe jucătorii tineri: "Vor fi jocuri din 3 în 3 zile, în care cu siguranţă vor trebui să intre toţi jucătorii, pentru că nu pot să facă faţă doar primii 11 şi atunci cred că acest joc, acest retur, va fi binevenit. Ar fi absurd să avem emoţii după 3-0 cu o echipă mai puţin bine cotată, dar sigur, trebuie să începem foarte prudent acest joc pentru că în fotbal s-au văzut multe!".
Trei jucători lăsaţi acasă
Steaua a plecat ieri dimineaţă în Macedonia, dar Laurenţiu Reghecampf a decis să-i lase acasă pe Vlad Chiricheş, Cristi Tănase şi Leandro Tatu. Primul este menajat pentru meciul retur, după ce-a suferit o contractură musculară la încălzirea dinaintea partidei cu Ceahlăul, iar Tatu nu este la forma fizică pe care şi-o doreşte antrenorul campioanei. Pentru meciul cu Vardar, Reghe a deplasat fix 18 jucători.
Tot Nikolici titular
Reghecampf a luat în Macedonia doar doi atacanţi, pe Nikolici şi Piovaccari, dar mai mult ca sigur că va începe titular tot cu muntenegreanul. Venit în această vară, atacantul italian din lotul Stelei nu este încă la capacitate maximă de pregătire şi va intra doar pe parcurs, asta dacă Nikolici va cere să fie schimbat.
{{text}}