Liga Campionilor

Gol de 85 de metri! » Atît a parcurs Bourceanu, în sprint, pentru reuşita cu care Steaua a cîştigat returul cu Vardar

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vardar - Steaua 1-1. Mai sînt 3 minute şi se intră în ultimul sfert de oră. Corner pentru macedoneni.


Steaua se apără în propiul careu cu 10 dintre cei 11 jucători. Singurul în afara suprafeţei de pedeapsă e Adi Popa. Gazdele trimit mingea în careu, care ajunge în braţele lui Tătăruşanu. Urmează un contraatac, finalizat de către Bourceanu cu gol, primul în cupele europene din cariera sa în cele 36 de partide disputate pentru Steaua şi Poli Timişoara.

Căpitanul Stelei se afla la faza cornerului la 13 metri de poarta lui Tătăruşanu. Imediat cum portarul a reţinut balonul, Alex a plecat în sprint, mai ales după ce a observat că mingea a fost lansată pentru Adi Popa. Bourceanu a apărut primul să-l ajute pe mijlocaş şi a marcat de la 12 metri de poarta campioanei Macedoniei.

Ce distanţă a parcurs căpitanul lui Reghecampf? Fix 85 de metri, dimensiunea terenului lui Vardar fiind de 105 metri pe 68 metri. În cît timp a alergat? Cînd "Tătă" a dat drumul la balon era minutul 71:17, iar cînd Bourceanu a şutat în balon: 71:28. Rezultat: 11 secunde.


360 de minute a bifat Bourceanu în tricoul Stelei în primele 4 meciuri oficiale, adică a fost integralist, la fel ca Szukala, Latovlevici şi Adi Popa

28 de ani a împlinit Bourceanu în luna aprilie, el venind la Steaua în urmă cu doi ani, de la Poli Timişoara, pentru 600.000 de euro


E în mare formă
Bourceanu e, de departe, cel mai în vogă fotbalist al Stelei în acest sezon. În toate cele 4 jocuri oficiale, toate cîştigate, a contribuit decisiv la măcar un gol. Cu Petrolul, în turul cu Vardar şi cu Ceahlăul, a dat cîte o pasă e gol, iar marţi seară, la Skopje, a marcat. Şi în 2012-2013 a fost om de bază. A marcat de două ori, a oferit 9 pase de gol şi a avut o medie a notelor GSP de 6,27, fiind al 4-lea după Rusescu (6,49), Adi Popa (6,43) şi Chiricheş (6,31).


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.