Antrenorul gorjenilor l-a indicat pe atacantul lituanian drept posibil erou al revanşei cu Levadia
- Domnule Pustai, se putea obţine mai mult în tur? - Da, mă tem de faptul că am avut la discreţie partida din Estonia şi nu am fructificat ocaziile avute, iar la retur... Dar asta e de domeniul trecutului, le-am transmis jucătorilor că trebuie să privim înainte şi să fim încrezători în forţele noastre. Totuşi, să nu ne subestimăm adversarul!
- Cum aţi pregătit returul?
- În primul rînd, trebuie să fim foarte atenţi să nu primim gol. Orice reuşită a lor poate însemna pierderea calificării. V-am spus, regret enorm ratările din tur. Sper să nu facem nici o eroare, asta e cel mai important.
- Ce concluzii aţi tras după prima manşă?
- Levadia este o echipă atletică, are o medie bună de înălţime şi stau foarte bine fizic. Speculează foarte uşor greşelile adversarilor şi au un joc bazat exclusiv pe centrări în careu. Bine, cu noi nu le-a mers.
- Ce şanse aveţi?
- Ambele formaţii au şanse, însă nu dau procente. Nu ştim dacă joi va fi ca la Tallinn, cînd am avut posesia de partea noastră şi foarte multe acţiuni. Îmi pun baza în Matulevicius. Dacă va prinde o zi bună, poate marca măcar o dată. El va fi ajutat nonstop de Nistor şi Eric şi, în mod normal, ar trebui să reuşim să înscriem.
"Trebuie să ne arătăm supremaţia la mijlocul terenului. Acolo este cheia meciului şi sper să ne impunem"
Cristian Pustai, antrenor Pandurii
"La Tallinn, adversarii n-au avut nici o ocazie. Sper ca acelaşi lucru să se întîmple şi la Tîrgu Jiu"
Cristian Pustai, antrenor Pandurii
1,18 e cota oferită de Stanleybet pentru un succes al Pandurilor în această seară. Victoria Levadiei are cota 13,00
Abonaţii intră gratis
Clubul a decis ca o parte din locurile de pe stadion să fie acordate posesorilor de abonamente la meciul din această seară, împotriva estonienilor de la Levadia. Pe lîngă abonaţi, oficialii au scos la vînzare 7.000 de bilete, din care mai mult de jumătate au fost vîndute, iar conducerea clubului este sigură că partida se va disputa cu casa închisă.
Grigoraş spre Giuleşti
Preşedintele Marin Condescu a declarat că gorjenii se vor despărţi de atacantul Alexandru Grigoraş, 24 de ani, care ar urma să ajungă la Rapid. "Am vorbit cu Pustai şi mi-a transmis că Grigoraş ar vrea să se transfere la Rapid. Este concurenţă mare la Pandurii pe postul lui şi ar prefera o plecare. I-am transmis antrenorului că îi dăm voie să plece liber, dacă vrea", a mărturisit oficialul la sportro.
{{text}}