International   •   Stranieri   •   FRANŢA

Comando! » Chiţu a trecut la sporturi extreme cu Valenciennes

+2 Foto
Chițu, 22 de ani, și colegii de la Valenciennes au lăsat tricourile, înlocuindu-le cu uniforme de airsoft

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 26 iulie 2013

Timp de trei zile, fostul constănţean a făcut teambuilding la Vannes: airsoft, curse de kaiac, alpinism, orientare turistică, alergări cu saci în spate şi cursuri de autoapărare.

Valenciennes luptă iar pentru supravieţuire în Ligue 1, iar Chiţu trebuie să se adapteze planurilor preşedintelui Legrand. Care le-a pregătit o surpriză jucătorilor lui Valenciennes după testul cu Caen (2-2). Trei zile la Vannes, în nordul Franţei, pe coasta Bretaniei.

Bodybuilding, fără mobile şi laptopuri. Fără să ştie destinaţia aleasă, Chiţu şi compania s-au urcat în autocar duminică, la 10 dimineaţa. Două ore mai tîrziu începea aventura la Training Center din Guidel.

Duminică. Airsoft şi autoapărare

Alb-roşiii au alternat airsoft, joc sportiv simulînd un conflict, cu lecţii de autoapărare. Misiunea era să-l apere pe antrenorul Daniel Sanchez, în rolul preşedintelui Republicii atacat de terorişti!


Luni. Alergări cu saci şi kaiac

După o noapte în pădure, trezire la ora 7! 10 km horror cu saci în spate spre Golful Morbihan. Apoi, 12 km în kaiac spre Insula Golfului, urmat de orientare turistică, după dejun, în 5 grupuri.

Marţi. Coborîre în rapel de la 12 m

Trezirea tot la 7. 6 km de marş pînă la micul dejun. După care coborîre în rapel de la 12 metri înălţime pentru cei curajoşi. Ultima probă înaintea revenirii la Mont-Houy, cu autocarul şi trenul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.