Diverse

FOTO Trenul groazei » Sportul iberic are banderolă neagră: 80 de oameni au murit într-un devastator accident feroviar

+4 Foto
Aceasta este imaginea dezastrului din Galicia. Un tren distrus, cu două locomotive şi 8 vagoane, întins pe sute de metri // Foto: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Miercuri seară, la ora 20:41, o "săgeată" spaniolă a deraiat într-o curbă, în apropiere de Santiago de Compostela, la 190 km/h. 36 de răniţi sînt în stare critică.

Spania e în stare de şoc. Sportul iberic e consternat. Toate cluburile au cerut să păstreze un minut de reculegere înaintea meciurilor. Fotbaliştii Barcelonei vor purta o banderolă neagră. Real Madrid vrea să ajute familiile victimelor.

La Coruna, cea mai afectată grupare - au murit două rude ale mijlocaşului Juan Dominguez - şi-a anulat amicalul. Sportivi renumiţi au scris mesaje emoţionante pe twitter. Totul după cea mai mare catastrofă feroviară care a copleşit Spania în ultima jumătate de secol.

190 km/h într-o zonă de 80 km/h
Miercuri, la 20:41, trenul de mare viteză Alvia S730 ce lega Madridul de Ferrol se apropia de Santiago de Compostela, în inima Galiciei. Mecanicii ar fi trebuit să încetinească, intrau într-o curbă periculoasă, în care viteza maximă era de 80 km/h.

N-au reacţionat. "Am avut 200 km/h, am coborît la 190", a mărturisit plîngînd un mecanic (acel tronson nu era echipat cu sistemul european de reducere automată a vitezei excesive). "Sîntem oameni. Şi noi greşim. Sper să nu fi murit nimeni, o să-i am pe conştiinţă".

Nu aflase efectele dezastrului. Trenul a deraiat sub pod, izbindu-se de zidul de protecţie, un vagon a fost distrus complet, a doua locomotivă a luat foc. Urlete de durere, metal contorsionat, sînge, moarte! Cel puţin 80 de oameni s-au stins, 150 sînt răniţi, 36 în stare critică. "Nici un român nu a decedat", a anunţat ieri ministrul de externe, Titus Corlăţean.

7 zile de doliu se vor ţine în Galicia, regiunea în care a avut loc accidentul; în întreaga ţară vor fi 3 zile de doliu

69 de ani au trecut de la cel mai grav accident de tren din Spania: sute de oameni au murit în 1944

101 oameni au decedat în 1998 la Eschede (nordul Germaniei), cel mai mare dezastru feroviar european din ultimii 24 de ani

REACŢII PE TWITTER

"Această tragedie m-a dărîmat psihic. Nu am cuvinte suficiente să pot consola familiile lovite. Inima mea e alături de voi" (Andres Iniesta, fotbalist spaniol Barcelona)

"Sînt consternat. O zi atît de tristă..." (Pau Gasol, baschetbalist spaniol LA Lakers)

"Drama de la Santiago m-a afectat profund" (Rafa Nadal, tenisman spaniol)

"Nu mi-a venit să cred ce am văzut la televizor. Am rămas fără grai" (Jorge Lorenzo, motociclist spaniol)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.