Budescu, 24 de ani, crede că Astra poate ajunge în grupele Europa League, dar şi că poate pune la pămînt Steaua în Liga 1.
A ucis Viitorul lui Hagi (4-0), în prima etapă, marcînd un hattrick, a tras Astra după el la Nicosia, marcînd două goluri Omoniei, dintre care ultimul, şut de mare fotbalist, din unghi, la colţul lung, e operă de artă.
Constantin Budescu, atacantul ţinut în priză de patronul Ioan Niculae, care a deconspirat apetitul jucătorului pentru sarmale, Cola şi fripturi, e sigur acum că formaţia giurgiuveană poate ajunge în grupele Europa League încă de la prima participare continentală.
- Costin, cum a fost la golul doi de la Nicosia?
- Am zărit un culoar liber, doar pe acolo puteam da, am tras şi apoi m-am bucurat cu colegii. Chiar vorbeam după aia că numărul 10, pe care-l port şi eu, te obligă la spectacol, dar nu numai. Poţi să dai gol şi dintr-un metru cu poarta goală, important e să-ţi ajuţi colegii pentru că ai o responsabilitate mai mare fiind "decarul" unei echipe.
- Pare că nu te mai saturi de dat goluri.
- Sînt într-un moment bun, simt şi eu că-mi iese. Am dat 5 goluri numai în ultimele două partide, ar fi fantastic dacă aş ţine ritmul acesta! Nu mă îmbăt cu apă rece pentru că în viaţă ai suişuri, coborîşuri, iar între ele momente "aşa şi aşa". Sper să mai dau goluri, eu simt că ne putem duce în grupele Europa League. În plus, sîntem o echipă care poate să se lupte la titlu.
"Îmi place mîncarea cu inimă bună"
- Ai foame doar de goluri sau şi de sarmale?
- O să încerc să mă abţin după acest meci. Glumesc! V-am zis că nu fac excese, chiar dacă sînt un mare fan al mîncărurilor tradiţionale. Sînt patriot! Îmi place mîncarea de calitate, făcută cu suflet şi cu inimă bună.
- De cîte ori vorbim, tot te fereşti să spui cîte goluri ţi-ai propus să marchezi în acest sezon. E superstiţie?
- Aş vrea să marchez la fiecare meci. Ca glumă, mi-am fixat ca obiectiv să dau mult mai multe decît acum. Sper să punctez mai ales în grupele Europa League, joi seara să am meci în toamnă. Am văzut multe partide de calibru la TV, mi-aş dori să ajung cu Astra la acel nivel. Aş creşte şi eu ca fotbalist.
- Echipa naţională?
- E un vis, dar trebuie să arăt mult mai mult decît în ultimele două jocuri spre a impresiona ca să fiu selecţionat.
Cifrele lui Budescu la Nicosia
- 2 şuturi pe poartă / 2 goluri
- 4 driblinguri reuşite, cele mai multe în meci
- 10 dueluri cîştigate, cele mai multe dintre jucătorii ofensivi ai Astrei
"Mi-aş dori să fim toate echipele româneşti în grupe. Şi pentru puncte, şi fiindcă vor urma confruntări tari în campionat, orice detaliu va conta" (Constantin Budescu, atacant Astra)
"Sîntem ca la înmormîntare! Al doilea gol al lui Budescu a fost de Oscar" (Toni Savevski, antrenor Omonia)
"La Nicosia s-a născut o mare echipă, chiar dacă arbitrajul a fost mult sub cel din Liga 1. Budescu e serios, nu calcă strîmb, dar are treaba asta cu grătarele. Să mănînce oricîte sarmale vrea, dar se pare că mănîncă foarte puţin de la o vreme. A crescut mult din punctul de vedere al inteligenţei" (Ioan Niculae, patron Astra)
{{text}}