Stranieri

Fostul mare antrenor Bîşoveţ îi ia apărarea lui Dan: "Scaunul lui Petrescu nu e în pericol după catastrofă"

Dan Petrescu are 4 puncte în 3 etape: 2-2 cu Volga, 2-1 cu Anji, 1-4 cu Spartak // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Sîmbătă, Dinamo Moscova a fost nimicită în derbyul jucat acasă, iar specialiştii ziarului SovSport acuză apărarea: "A fost demoralizată şi a demoralizat întreg jocul".

Niciodată Dan Petrescu nu primise patru goluri în Rusia. Sîmbătă, echipa sa, Dinamo Moscova, a fost dominată total de Spartak - pe care o bătuse cu 5-1 în deplasare sezonul trecut -, iar defensiva albastră a greşit grav. A fost 0-4 la pauză, 1-4 la final.

La conferinţă, Dan a declarat: "După o asemenea catastrofă, antrenorul e vinovat. Eu sînt responsabil". Numai că un fost mare antrenor îi ia apărarea. "Nu e el vinovat", a spus Anatoli Bîşoveţ. "Începînd în centrul terenului cu tînărul Zobnin, 19 ani, Petrescu a gîndit un joc rapid, dar gafele din defensivă i-au răsturnat planul".

Cunoscutul tehnician încheie cu o predicţie: "Scaunul românului nu e în pericol!". Dar Bîşoveţ nu pricepe "de ce Dinamo are probleme la startul partidei. Cu Volga a primit două goluri în primele 3 minute, cu Spartak, în 12 minute. Cred că nu are atitudinea potrivită cînd intră pe gazon".

"Petrescu a greşit echipa şi a fost obligat să schimbe după un sfert de oră, cînd era 0-2, prea tîrziu" (Aleksandr Bubnov, fost internaţional al URSS, actual comentator)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.