Campionate

Curajoasă! » Cu Dorcioman arbitru în finală, Germania a cucerit al 8-lea titlu european la feminin: 1-0 cu Norvegia

+2 Foto
Finala de ieri a fost a 119-a partidă internaţională a Cristinei Dorcioman // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Românca, 38 de ani, a dat două penaltyuri Norvegiei, decizii corecte, dar echipa scandinavă a ratat ambele lovituri.

Într-un sezon cu trei meciuri de Liga Campionilor (finala a fost arbitrată de o altă româncă, Teodora Albon), Cristina Dorcioman, 38 de ani, una dintre cele mai apreciate femei-arbitru la UEFA, a condus ieri şi cea mai importantă partidă: ultimul act al Europenelor, Germania - Norvegia.

Profesoara de sport din Cîmpulung Muscel a fost autoritară, atentă, mereu aproape de faze şi, ceea ce a contat mai mult, a avut curaj. N-a ezitat să dicteze două penaltyuri în favoarea scandinavelor. Decizie corectă, de fiecare dată. Unul în prima repriză (minutul 29; Okoyino i-a agăţat piciorul de sprijin lui Dekkerhus), altul după pauză (61; Hansen făcută sandvici în careu).

Goalkeeperul Angerer a apărat însă ambele lovituri de pedeapsă. Norvegiencele au mai cerut un 11 metri (72), dar Dorcioman a dat numai aut de poartă.

Nordicele au ratat penaltyuri, nemţoaicele au înscris. În minutul 49, Mittag, de-abia intrată pe teren, a profitat de excelenta centrare a lui Okoyino, punctînd la prima atingere.

A fost al 8-lea titlu continental cucerit de Germania, ultimele 6 consecutive! Cinci dintre ele cîştigate de Silvia Neid, actualul selecţioner: trei ca jucătoare, două ca antrenoare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.