Liga 1

Chiricheş e în pericol » Două legende se tem de o cădere psihică: "Este foarte afectat, cu moralul la pămînt"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 01 August 2013

Sînt şanse mici ca transferul lui Vlad Chiricheş să se mai realizeze, chiar dacă Giovanni Becali este în continuare încrezător în şansele ca fundaşul să plece la Tottenham.

Imediat, doi oameni importanţi din fotbalul românesc se tem că fotbalistul va fi foarte afectat. Selecţionerul Victor Piţurcă susţine că Vlad Chiricheş este cu moralul la pămînt: "Nu am vorbit cu el, dar sigur e afectat. Probabil e cu moralul la pămînt, o să discut şi eu cu el să-l întăresc puţin. Era cel mai important moment al lui din cariera de fotbalist. Am înţeles că ar fi avut 100.000 de lire pe lună. Mă miră că s-a ratat o asemenea oportunitate, cînd un fundaş poate să plece pe aîţia bani", a spus selecţionerul la Dolcesport.

De asemenea, şi Gică Hagi consideră că refuzul pentru transfer este o mare greşeală şi că internaţionalul român va fi afectat: "E imposibil să nu-l afecteze pe Chiricheş, indiferent ce se va întîmpla cu Steaua şi ce succes va avea în Europa. Nu ştii cînd mai apare o asemenea ofertă. Din păcate, cred că cel mai afectat va fi Chiricheş. Putea să intre în circuitul echipelor mari.

Chiar dacă pot veni mai mulţi bani din altă parte, asta e o ofertă importantă. Mai ales că Steaua ştia de ceva timp de această situaţie, a avut destul timp să se gîndească la transferul acesta şi să-l analizeze foarte bine. Nu există jucător fără de care să nu se poată, mai ales că se vorbeşte de un an de transferul lui.

Nu poţi să îngheţi un asemenea transfer, pentru că jucătorul are şansa lui şi trebuie să ţii cont de jucător. Un transfer la asemenea nivel, la o asemenea sumă, era o reclamă extrem de importantă pentru tot fotbalul românesc.

La suma asta, puteai să găseşti un alt jucător de valoare care să-l înlocuiască pe Chiricheş"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.