Fotbal   •   Liga 2   •   UTA

Ovidiu Stîngă e antrenor la UTA!

Articol de Radu Romanescu   —  duminică, 04 august 2013

Adrian Marţian, omul de afaceri dejean care anunţă că săptămîna viitoare va deveni unicul proprietar al UTA-ei, l-a convins pe fostul internaţional Ovidiu Stîngă să devină antrenorul arădenilor.

Stîngă ocupă locul lăsat liber de Adrian Falub, care a părăsit echipa arădeană acum o săptămînă. "Am venit la UTA ca să promovez. Va fi greu să evaluez în acest moment lotul, pentru că e perioada de acumulări fizice. Dar sînt conştient că omogenizarea va fi problema cea mai dificilă”, a admis ex-mijlocaşul Universităţii Craiova, care a atins apogeul la PSV Eindhoven, unde a jucat cinci ani, între 1996 şi 2001.



Stîngă (40 de ani) a mai antrenat Universitatea Craiova în 2005-2006 şi a promovat-o în Liga I. A stat pe banca tehnică a „juveţilor” pe prima scenă doar 10 etape. Ultima dată a antrenat naţionala Under 18 a României.



UTA şi-a remaniat total echipa, din echipa de bază a anului trecut a rămas doar George Neagu. Marţian i-a adus la Arad pe piteştenii Marius Ion, Cîrstoiu, Ivănică şi Briceag, plus bihorenii Zanardini, Sulea şi Selagea. Cu UTA se mai pregătesc arădenii Bordea (FC Olt) şi Pascariu (Honved Budapesta).



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.