Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL - DINAMO, AZI, 19:30, DolceSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO

Thicot a impresionat » Mulţescu vrea să-l folosească pe francez din primul minut cu Viitorul

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 05 august 2013

Deşi a făcut doar trei antrenamente cu roş-albii, francezul a plăcut antrenorului şi jucătorilor dinamovişti. Apărătorul de 26 de ani va juca diseară

Steven Thicot, 26 de ani, s-a integrat deja în programul echipei, iar el va apărea şi în această seară în tricoul "cîinilor", cu Viitorul, Gigi Mulţescu urmînd să decidă dacă de la început sau va intra pe parcurs. Oricum, tehnicianul ar vrea să joace cu Thicot lîngă Dragoş Grigore în derby-ul cu Steaua de duminică. "Are stofă de fundaş, mai mult ca sigur le va lua faţa lui Durimel şi lui Asanovici. E puternic şi bătăios", au comentat coechipierii francezului.



Apărătorul din Hexagon a jucat şi aseară, la ultimul antrenament, în echipa "titularilor", dar Mulţescu urmează să decidă astăzi care va fi soarta lui Thicot. Dacă francezul va da randament în următoarele săptămîni, dinamoviştii vor lua, din nou, în calcul să-l vîndă pe Dragoş Grigore în străinătate.





"Steven a venit bine pregătit, nu ştiu dacă poate rezista un meci întreg sau mai puţin. Ne va ajuta, întrucît avem probleme în zona centrală a defensivei"

Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.