International   •   Stranieri   •   SPORTING

Ponde, 45 de milioane! » Puştiul-minune descoperit de Gazetă în 2005 joacă la prima echipă a lui Sporting şi are o clauză-record!

În 2010, preşedintele lui Olhanense, Jose Cardoso, spunea despre micul Ponde înainte să-l lase să plece la Sporting: "E un Cristiano Ronaldo al viitorului"

Articol de Theodor Jumătate   —  marți, 06 august 2013

Cristi, promovat la seniorii "leilor" din Lisabona, a înscris un gol într-un meci cu Penarol Montevideo în turneul din Canada şi joacă în aceste zile într-un triunghiular cu West Ham-ul lui Raţ şi Braga

În 2005, la 10 ani, cînd semna pentru Sporting Lisabona, Cristi Ponde era o aşchiuţă de 1,42 m şi 35 kg. Azi, la 18 ani, după 8 ani la Academia "leilor", atacantul susţinut de Jorge Mendes, impresarul lui Cristiano Ronaldo şi al lui Mourinho, tocmai a semnat un nou contract pro, o prelungire pe un sezon a celui din ianuarie, valabilă pînă în 2019, care îi măreşte clauza de reziliere de la 20 la 45 de milioane de euro!



În decembrie 2012, de Crăciun, jucătorul născut la Făureşti de Maramureş, cetăţean portughez din 2011, spunea: "Îmi doresc să fiu sănătos, fără sănătate nu ai nimic. Apoi, marea ţintă, să debutez la prima echipă. Atunci chiar va fi o zi frumoasă". Visul i s-a împlinit. În iulie, antrenorul seniorilor, Leonardo Jardim, l-a luat în turneul din Canada. "O minunată surpriză, nu mă aşteptam. M-am integrat imediat, îi cunoşteam pe băieţi", a zîmbit Cristi, care a fost titular şi a înscris la Toronto, la 3-3 cu Penarol (meci arbitrat de Silviu Petrescu). Iar acum, e în lotul pentru "Trofeu do Guadiana" (4-7 august), alături de West Ham şi Sporting Braga.





"Ponde e o mare valoare a Academiei lui Sporting. Fin tehnician, golgeter înnăscut, talentatul român a fost deja remarcat de specialiştii internaţionali"

Nocitias do Futebol, jurnal online lusitan



Gazeta a fost mereu cu ochii pe el

2005 - La 10 ani, Ponde a ales Sporting, refuzînd Chelsea. "Cristianho", titra atunci GSP

2006 - "Va fi al doilea Hagi", anunţa tatăl puştiului, Constantin

2008 - La aproape 14 ani, Cristi se profila ca o mare speranţă a alb-verzilor

2011 - Atacantul a primit cetăţenia portugheză

2012 - A devenit căpitan la juniorii "leilor" şi titular la "naţionala" de juniori lusitană

2013 - "Racheta Ponde". A semnat primul contract profesionist cu Sporting, pe 5 ani



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.