Fotbal   •   Liga 1   •   LIGA 1

Radio GSP: Cum a pierdut Mitea peste 15 milioane de euro: "A greşit, trebuia să mă asculte"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 06 august 2013

Nicolae Mitea era unul dintre cei mai talentaţi tineri fotbalişti din Europa şi a semnat de la o vîrstă fragedă cu Ajax Amsterdam. După un sezon excelent, evoluţiile atacantului au fost din ce în ce mai slabe.

A plecat din Olanda şi a revenit la Dinamo, dar nici aici nu s-a mai impus şi intrat într-un con de umbră. Răchită l-a convins pe Mitea să semneze cu Petrolul, dar după doar 3 luni înţelegerea dintre cele două părţi a căzut.

Acum, într-o ultimă încercare, Ionuţ Chirilă l-a convins pe Mitea să semneze cu Concordia Chiajna. Tehnicianul ilfovenilor a vorbit despre situaţia lui Mitea la Radio GSP şi a dezvăluit că jucătorul ar fi fost un om bogat dacă semna cu Barcelona:  "Daca mă asculta, acum era un om mai bogat cu 15-20 de milioane de euro şi nu mai avea nici un fel de problemă. A pierdut această sumă pentru că nu a avut încredere în mine. La 16 ani trebuia sa rămînă la Barcelona. Altul era drumul lui. Contractul lui cu Barca era ca şi semnat!"

Ionuţ Chirilă a fost cel care l-a dus pe Mitea în probe la Barcelona, iar catalanii au fost impresionaţi de calităţile fotbalistului român şi doreau să-l achiziţioneze.


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.