Steliano Filip e la primul Derby de România, e emoţionat, dar convins că Dinamo va învinge.
- Steliano, e primul tău Derby de România, ce sentimente te încearcă?
- Acum cîteva zile nu simţeam nimic special, dar cu cît se apropie meciul, parcă mă apucă nişte furnicături de emoţie! E cel mai important meci al sezonului, e partida înaintea căreia te pregăteşti altfel. Eu am tras de mine continuu, dar parcă acum sînt şi mai motivat. Dacă va fi să joc, voi da totul pe teren.
- Cu ce ai compara meciul contra Stelei?
- Nu ştiu cu ce s-ar putea compara, eu cred că e unic. Am mai intrat împotriva CFR-ului, am jucat şi la Harkov, dar contra Stelei senzaţia e cu totul alta. Cînd eram mic, chiar mă gîndeam cum o fi pe teren în derby, iar acum sînt atît de aproape. Îmi doresc mult să joc!
- Dacă vei juca fundaş stînga, dai de Adi Popa, te-ai gîndit cum să-l contracarezi?
- E un jucător bun, de viteză, dar nu mi-e frică de el. O să dau totul pe teren pentru a nu-l lăsa să-şi facă jocul.
- Toţi spun că Steaua e favorită, voi cum resimţiţi în vestiar situaţia asta?
- Ei au un lot foarte bun, sînt omogeni, iar asta îi ajută, dar cu ambiţie, multă dăruire şi cu fanii noştri minunaţi alături îi putem învinge. În meciul ăsta joci cu inima, iar o victorie îţi salvează tot sezonul. Dacă îi batem, o să fie frumos rău, o atmosferă de vis. Sper să cîştigăm, oricum ar fi, cu un gol d-ăla chinuit, din penalty, din aut, din orice, numai să intre mingea în poartă! Asta e tot ce îmi doresc, să bat Steaua!
- Care crezi că e cel mai periculos jucător al Stelei?
- Cristi Tănase este cel mai periculos. Chiar dacă nu marchează des, e cel mai în formă acum, el le face jocul. Are dribling bun, scoate uşor omul din joc şi dă pase decisive, aşa că trebuie să nu-l lăsăm să se desfăşoare.
2.000 de euro este salariul lunar al lui Steliano Filip în Ştefan cel Mare
450.000 de euro este cota de piaţă a lui Filip, conform transfermarkt.de
12 meciuri a jucat Filip în Liga 1, în întreaga sa carieră, toate pentru Dinamo
"Pentru mine, să joc într-un derby înseamnă cel mai frumos lucru care mi se poate întîmpla în acest moment. O victorie cu Steaua mi-ar împlini visul de mic copil" (Steliano Filip, mijlocaş Dinamo)
{{text}}