Componentă a lotului naţional şi elevă a lui Augustin Barbu, cel care o antrenează şi pe Roxana Bîrcă, depistată pozitiv la steroizi, s-a sustras controlului doping înainte de a pleca la Mondiale.
Ieri dimineaţă, comisia antidoping a COSR s-a întrunit de urgenţă pentru a discuta cazul inedit creat de o sportivă, componentă a lotului olimpic de atletism. Este vorba despre maratonista Simona Maxim, care a fugit fără nici o explicaţie din cantonamentul de la Snagov exact în momentul în care şi-au făcut apariţia ofiţerii doping.
Aceştia aveau misiunea de a preleva probe de urină şi de sînge de la toţi atleţii români care urmau să participe la Campionatele Mondiale de la Moscova, ce vor debuta pe 10 august. Controalele au fost comandate la Agenţia Naţională Antidoping de Federaţia Română de Atletism.
"Cînd un sportiv dispare subit atunci cînd apar agenţii doping, deja ceva nu e în regulă. Cînd constaţi că acesta este pregătit de un antrenor care tocmai are un alt sportiv suspectat de dopaj, lucrurile se agravează", a declarat Ioan Dobrescu, secretar general al COSR.
Oficialul, care face parte din comisia doping a forului olimpic, a precizat că, după audierea de ieri a atletei Simona Maxim, a fost luata decizia ca aceasta să fie suspendată provizoriu.
"Ne-a explicat că a trebuit să plece de urgenţă acasă, la Zalău, pentru că tatăl ei s-a îmbolnăvit şi că acolo nu are semnal la telefon mobil, dar nu ne-a convins", a mai spus Dobrescu.
Decizia definitivă urmează să fie luată după Mondialele de la Moscova. "Preşedintele federaţiei de atletism este deja acolo, cu delegaţia României, şi o să-l aşteptăm să revină în ţară", a explicat oficialul COSR.
Nu i-a convins
Simona Maxim a fost selecţionată în echipa României pentru CM de la Moscova, maratonista obţinînd baremul de calificare încă din luna aprilie, după ce a participat la maratonul de la Rotterdam, unde a fost cronometrată în 2h 37:07. Ea este antrenată de Augustin Barbu, acelaşi tehnician care o pregăteşte şi pe Roxana Bîrcă.
Proaspăta campioană mondială universitară a fost depistată pozitiv la steroizi în urma controlului efectuat la Kazan, la întrecerile din luna iulie. Pînă pe 9 august, laboratorul de la Moscova va analiza şi proba B.
După fuga din cantonamentul de la Snagov, Simona Maxim a fost exclusă din lotul olimpic şi nu a mai făcut deplasarea la CM. Regulamentul internaţional antidoping prevede ca în cazul în care un sportiv se sustrage controlului doping, acesta sa fie considerat ca şi depistat pozitiv, fiind supus sancţiunilor în vigoare.
{{text}}