Liga Campionilor

Presa din Polonia ridică în slăvi Steaua: "E cel mai mare club din România. Speram să dăm peste Celtic sau Dinamo Zagreb"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 09 August 2013

Steaua a dat peste Legia Varşovia în play-off-ul Ligii Campionilor. Presa din Polonia a reacţionat rapid şi a lăudat echipa lui Reghecampf.

Jurnaliştii văd formaţia din Ghencea favorită certă în partida împotriva campioanei Polonei, scot în evidenţă valoarea fotbaliştilor cheie ai Stelei şi amintesc de performanţele roş-albaştrilor din sezonul trecut din Europa League.

"Steaua e fără îndoială cea mai bună şi bogată echipă din România. Îl are în echipă pe Lukas Szukala, dar cei mai buni jucători sînt Vlad Chiricheş şi Alexandru Bourceanu." (Interia)

"Speranţele celor de la Legia erau să cadă cu Dinamo Zagreb sau Celtic, dar au dat peste campioana României. Steaua e cel mai mare club din România şi sezonul trecut a fost eliminată cu greu de Chelsea", au scris şi cei de la TVN 24.

"Campioana României pleacă favorită în dubla cu Legia. Sezonul trecut din Europa, Steaua a eliminat Ajax şi a pierdut cu greu în faţa lui Chelsea. Legia şi-a vîndut cel mai bun fundaş pe 2.2 milioane de euro la Krasnodar, în timp ce Steaua cere 8 milioane de euro pe Chiricheş." (Przeglad Sportowy)

Steaua va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu campioana Poloniei, Legia Varşovia, pe 20 sau 21 august, iar returul se va disputa în Polonia, pe 27 sau 28 august, pe arena de 31.000 de locuri a Legiei.

(Alin Grigore)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.